Dragă cetățene, îți mai amintești de vremurile când, turmentat sau nu, măcar aveai din ce alege? Când, în cabina de vot, puneai ștampila pe un candidat la președinție în care încă mai aveai un gram de speranță? Ei bine, acum, când ridici buletinul de vot, simți că stai la o tombolă despre care știe toată lumea că e aranjată.
Se spune că poporul își merită liderii. Dar ce se întâmplă când liderii nu-și merită poporul? La alegerile prezidențiale de duminică, ne uităm la lista candidaților și vedem… absență. O lipsă cruntă de viziune, de integritate, de idei. E ca și cum am fi fost invitați la un ospăț politic și am primit în schimb resturi reci, întinse pe o farfurie slinoasă și de plastic.
Domnul Iohannis, căruia îi urăm toate cele cuvenite pentru că a fost absent timp de zece ani din viața societății, și-a lăsat moștenirea politică sub forma a doi „copii din flori”: unul făcut cu PSD, altul făcut cu PNL. Ambii, cum spune Florin Negruțiu, seamănă leit cu părintele lor prin… absența la dezbaterile de luni, organizate între candidații pentru Cotroceni de Digi24 și Universitatea din Cluj – Napoca.
Și exact ca un tată care nu apare la serbările copiilor, Iohannis pare să fi fost mai interesat de călătorii și vacanțe decât de viitorul acestei țări, însă nu la fel de dezinteresat de GRIVCO – ANTENA 3 „SIENEN”, acolo unde au fost prezenți luni, „copii săi din flori”.
Și atunci, cu cine să votezi când pe buletin ai doar fețe trase la indigo, aproape toate emanând același parfum de incompetență, de impostură sau de ipocrizie?
Avem un premier, Marcel Ciolacu, prins într-un scandal cu un avion privat plătit (sau nu?) de firma NORDIS, faimoasă pentru cum i-a păcălit pe români să semneze contracte pentru apartamente nevândute, dar deja „vândute” altora. Într-o demonstrație de balet politic, domnul Ciolacu a sărit de la o versiune la alta a „adevărului”, cu o grație demnă de un spectacol de circ: „N-am fost!” … „Am fost, dar cu avion de linie!” … „Bine, am fost cu privat, dar am plătit!” Fiecare răspuns al său e o nouă invitație la a nu-l mai crede deloc.
Apoi, mai avem candidați care par atât de departe de cetățeanul simplu, încât ai crede că vin din alt univers. Geoană crede că fără el nu intram în NATO și în UE, Ciucă tot mai obosit să țină seamă de ce spun consultanții, încât transformă discursul într-un „ăăăăă” care se aude ca din butoiul gol, pentru varza la murat. Cristian Diaconescu mai mult s-a răstit la contracandidați, aruncând vorbele printre dinți, ca un profesor frustrat. Păcat.
Simion și-a învățat lecția, dar discrepanța dintre imaginea de „prezindențiabil” și „te violez, scroafo!” spusă Dianei Șoșoacă în parlament, este prea mare. Și nici Lasconi nu a strălucit prin competență, arătând că în problematica politicii externe este abia la grupa mică, acum învățând cerculețele, bastonașele și cruciulițele, capitol la care pare … foarte dotată.
Revenind, unii se laudă cu proiecte grandioase, dar nu pot face diferența între un spital real și unul desenat pe hârtie, ori dintre funcțiile datorate paritidului și cele obținute prin efort personal. Alții ne vorbesc despre „moralitate”, dar, cu mici excepții, sunt de mână cu corupția și nepotismul, uneori chiar cu inamicii de la Kremlin. Și în mijlocul acestui peisaj, tu, cetățene din Stâlpeni sau de oriunde din țara asta, stai și te întrebi: „Asta e tot ce merităm?”
Hai să vorbim pe șleau: candidații noștri, în loc să inspire încredere, dezgustă. În loc să ofere soluții la problemele țării, se scaldă în scandaluri. În loc să ne arate că le pasă, își plimbă amantele și nepoții prin Nisa, Coasta de Azur sau pe unde îi mai cară Vicol și Ciorbă cu „jetul privat”.
Dar știi ce doare cel mai tare? Că puțini sunt cei care au curajul de a ieși în față și de a spune adevărul. Despre economie. Despre educație. Despre sănătate. Despre ce ne doare cu adevărat. Așa că ajungem în cabina de vot exact ca cetățeanul lui Caragiale: turmentați.
Nu de alcool, ci de minciuni. Nu de licoarea bahică, ci de toxina unor politicieni care n-au învățat altceva decât cum să fie absenți. Nu de licărul „iluzoriu” al speranței, ci de tot mai multă ceață, ca un nor pe care scrie NORDIS, blestem al corupției și înșelătoriei.
Și totuși, dragă cititorule, trei duminici la rând ești chemat să decizi. Într-un fel, prezența ta la urne poate fi răspunsul la absența lor. De ce? Pentru că, dacă renunți, dacă îi lași să creadă că pot face ce vor, că suntem doar niște figuranți turmentați într-o piesă scrisă de „îmbârligătorii” lor, Becali, Hrebenciuc sau Piedone, atunci doar ei câștigă.
Poate că nu vom schimba totul duminică. Poate că rezultatul va fi același spectacol dezamăgitor încă 4 ani. Dar, în momentul în care punem ștampila pe buletin, trebuie să știm că am făcut ceea ce ținea de noi. Și, cine știe, poate că undeva, printre aceste fețe trase la indigo, va apărea cândva o scânteie de speranță. Că doar nu suntem toți un popor de turmentați cu capul în NORDIS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News