Preambul:
Ideea mi-a venit dupa ce un domn (sa-i zicem Gogu) mi-a scris in privat ca i-au placut foarte mult compunerile elevilor de la concursul pe care l-am finalizat duminica. Dar ca si-ar dori sa citeasca si niste compuneri scrise de primar, de doamna vice si de ceilalti alesi local.
Si m-am gandit ca niciodata acestia nu vor participa la un astfel de concurs de compozitie literara, insa legea ii obliga sa faca anual astfel de exercitii prin depunerea unor rapoarte anuale de activitate.
Cautand pe net (exercitiu pe care va las placerea sa il faceti si dumneavoastra) pentru a vedea modele de astfel de compuneri literare am descoperit tot felul de abordari, de la talent literar la limbaj de rumegus care sa te adoarma dupa primele cuvinte citite.
Si atunci am zis, de ce nu? Asa ca… avem un nou concurs.
Obiectiv:
Determinarea alesilor locali sa se implice activ, sa comunice corect, legal si cu buna credinta cu cetatenii comunei, spre folosul comunitatii pe care o reprezinta.
Baza legala:
Codul Administrativ (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 555 din 05 iulie 2019)
ARTICOLUL 155 Atributiile primarului
(3) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (1) lit. b) (atributii referitoare la relatia cu consiliul local n.r.), primarul:
a) prezinta consiliului local, in primul trimestru al anului, un raport anual privind starea economica, sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale, care se publica pe pagina de internet a unitatii administrativ-teritoriale in conditiile legii.ARTICOLUL 225 Dispozitii privind obligatiile de informare pentru alesii locali
(2) Fiecare consilier local, respectiv consilier judetean, precum si viceprimarii, respectiv vicepresedintii consiliului judetean sunt obligati sa prezinte un raport anual de activitate, care este facut public prin grija secretarului general al unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.
Participanti:
Primarul, viceprimarul, toti consilierii locali si delegatii satesti (sunt asimilati consilierilor locali), inclusiv cei care si-au incheiat mandatul in 2020. Participarea obligatorie, prin dispozitia legii.
Juriu:
Cetatenii comunei.
Sectiuni:
– „Asa da, faceti ca el, e ales local model” (cel mai bun ales local)
– ”Nu sunt chiar un Gagauta, sunt ridicator de manuta” (cel mai obedient ales local)
– „La oameni nu ma gandesc, dar ce bani frumosi primesc” (cel mai avar ales local)
– „Nici la basca nu ma doare de bitumul din carare” (cel mai tupeist ales local)
– „Ciocul mic, nu comenta, cine te crezi dumneata?” (cel mai sensibil la critica ales local)
– „Partidul nu mai conteaza, sinecura e de baza!” (cel mai „blatist” ales local)
– „Daca sunt, degeaba sunt, doar fac umbra pe pamant” (cel mai neinsemnat ales local)
Premiile:
Locurile 1, 2 si 3 pentru fiecare sectiune, constand in diplome online si, la cerere, in format printat.
Modalitatea de desfasurare:
Din proprie initiativa, ori la cerere pe Legea 544/2001, secretarul UAT Stalpeni va pune la dispozitie compunerile participantilor pe care le vom face publice pe site-ul stalpeni.ro. Fiecare cetatean care doreste sa jurizeze le va citi si va putea participa la sondajele pe care le vom pune pe grupul de facebook „Stalpeni, comuna noastra!” pentru fiecare participant in parte.
Compunerile pot fi cat vrea fiecare ales local de lungi, poate sa scrie orice doreste, dar vor fi apreciate in special faptele si actiunile care au vizat binele comun. Ca sa nu mai asteptam dupa secretarul primariei, lucrarile pot fi transmise si pe adresa de email a gazetei, redactia@gazeta-stalpeni.ro, iar noi vom aprecia deschiderea fiecaruia spre transparenta.
Perioada de depunere a compunerilor:
17 februarie – 31 martie 2021
Perioada de publicare a compunerilor:
01 aprilie – 08 aprilie 2021 (in functie de gradul de transparenta al UAT Stalpeni si al alesilor locali).
Jurizarea:
09 – 18 aprilie 2021
Desemnarea castigatorilor:
20 aprilie 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News
1 comentarii
Oare toți cei menționați mai sus știu să compună (scrie)?!