[INCOMPATIBILITATE] Două voturi „foarte oneste” ale alianței PSD – AUR date astăzi la Stâlpeni, în consiliul local. Unul pentru soție și altul … pentru Nașu’.

Scris de Andrei Văcaru
437 vizualizări

Astăzi, 20 decembrie 2024, la ora 11:00, a avut loc o ședință de urgență a Consiliului Local Stâlpeni, convocată ieri de primarul Gabi Șerbănoiu. Pe ordinea de zi a existat și un punct privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al Primăriei Stâlpeni. Acest proiect a stârnit curiozitate privind continuarea a ceea ce s-a numit „trădare” din partea consilierului AUR Modreanu Liviu față de deciziile propriului partid, dar și din cauza conflictelor de interese și a relațiilor personale implicate în procesul de vot.

Votul pentru soție – un conflict de interese evident

Unul dintre beneficiarii direcți ai hotărârii adoptate astăzi este Oana Sora, inspector principal în cadrul Primăriei Stâlpeni, care este și soția consilierului local PSD Bogdan Sora. Deși legea este clară în astfel de situații, consilierul Sora nu s-a abținut de la vot, așa cum era obligat de legislație.

Conform Ghidului privind incompatibilitățile și conflictele de interese al Agenției Naționale de Integritate și articolului 228 alin. (1) din Codul Administrativ, un ales local are obligația de a se abține de la vot atunci când decizia ar putea produce un folos material pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. În caz contrar, actul administrativ este lovit de nulitate absolută, iar alesul local poate fi sancționat disciplinar.

Cu toate acestea, consilierul Bogdan Sora a votat, contribuind decisiv la adoptarea proiectului.

Votul pentru nașu’ – o chestiune absolută de „onestitate”

Al doilea episod controversat din ședința de astăzi îl implică pe consilierul local AUR Liviu Modreanu, care a votat pentru aprobarea proiectului ce include și salariul administratorului public Eugen Mesteacăn – nimeni altul decât nașul său. Deși legea nu sancționează explicit această situație drept incompatibilitate, legitimitatea morală și onestitatea unui asemenea vot pot fi puse sub semnul întrebării.

Mai ales că, într-un articol-interviu publicat tot astăzi pe un site, profilul lui Modreanu este descris ca oscilând între imaginea unui „onest” și cea a unui „trădător”, concluzia sugerată fiind că este un personaj onest, deși voturile sale ar putea fi dictate de interese personale, mai degrabă decât de interesul comunității.

Convocarea unei ședințe de urgență a Consiliului Local în preajma sărbătorilor de iarnă ridică, de asemenea, semne de întrebare. De ce această grabă? Cui folosește ea? În condițiile în care primarul Șerbănoiu a orchestrat votul cu sprijinul alianței PSD-AUR, suspiciunile de manipulare și interese personale devin tot mai evidente.

Ce urmează?

Conform legii, actele administrative adoptate cu încălcarea prevederilor privind conflictele de interese pot fi contestate în instanță și declarate nule. Totodată, consilierii implicați riscă sancțiuni disciplinare și diminuarea indemnizației. Cu toate acestea, mai important decât sancțiunile este întrebarea morală pe care aceste situații o ridică: mai contează interesul comunității în fața intereselor personale?

Rămâne de văzut dacă instituțiile abilitate vor interveni sau dacă voturile „foarte oneste” de astăzi vor fi doar încă un episod din seria deciziilor controversate de la Stâlpeni.

Foto: facebook/bogdan.sora


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate