Într-un meci disputat astăzi de la ora 11:00, Viitorul Rădești 2021 a întâlnit în deplasare echipa ARO Muscelul Câmpulung 2. Partida a fost una disputată și cu răsturnări de scor, echipa din Stâlpeni reușind să învingă cu 5-3, după ce a fost condusă cu 2-1 la pauză.
În urma acestui rezultat, Viitorul Rădești se situează în clasament pe același loc 5, dar este la egalitate de puncte cu AS Dragoslavele și ACS Valea Mare Pravăț, fiecare având 40 de puncte.
Pe locul întâi se află ACS Petrolul Hârtiești, care pare a se detașa ca învingătoare a sezonului Ligii 5 Nord, cu 4 etape înainte de finalul campionatului. Pe locul 2, cu 43 de puncte, se află Contabilitate Stoenești, având 3 puncte mai mult decât echipele de pe locurile 3-5.
Viitorul Rădești va disputa următorul meci împotriva echipei Contabilitate Stoenești, în deplasare, partidă programată pentru joi, 23 mai 2024, de la ora 18:00, în cadrul etapei a 23-a.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News