După acțiunea de spălare a bazinelor de la Oprești și Rădești a venit și rândul bazinului de la Ogrezea să fie spălat și igienizat. Împreună cu cei doi colegi ai mei, Constantin Cuțic și Dumitru Mugurel și cu angajați ai firmei de apă am participat la această acțiune, lucrarea finalizându-se în jurul orelor 12.
Încă de la spălarea primului bazin, cel de la Oprești, am fost acuzați de gurile rele că suntem într-o continuă campanie electorală și că ne facem campanie pe Facebook sau la Gazetă cu toate că nu am menționat numele unui anume partid.
Dacă ne-am oferit voluntari pentru curățarea bazinelor, o facem pentru că am promis că vom ajuta, iar prin transparență nu facem altceva decât să arătăm cetățenilor că ne ținem de cuvânt. Și dacă eram în campanie electorală, aceasta s-ar fi bazat oricum pe fapte reale, vizibile, în folosul cetățenilor și nu pe minciuni.
Așadar, dacă noi facem campanie cum spun unii, îi invităm să ni se alăture și să-și promoveze partidul prin voluntariat și muncă depusă, nu prin comentarii pe internet. Pentru toți aceștia și mulți alții avem un sfat: Dacă vreți să fiți ca noi, implicați-vă și voi!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News