[ANALIZĂ] Comuna Stâlpeni între un model administrativ de tip fanariot și reformele care pot schimba administrația locală

Scris de Liviu Andrei Văcaru
98 vizualizări 9 minute de lectură

În timp ce la nivel național se discută tot mai deschis despre reorganizarea administrativ-teritorială a României și despre eficientizarea administrației publice, la Stâlpeni realitatea pare să fi rămas ancorată într-un model administrativ vechi, rigid și tot mai greu de susținut financiar.

În timp ce reforma administrației prinde contur la nivel național, Stâlpeniul rămâne într-un model de tip fanariot

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus recent în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale, inițiat de Guvernul Bolojan. Documentul prevede, printre altele, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în instituțiile publice, prin concedieri, reorganizări sau diminuarea sporurilor. Măsura vizează ministere, prefecturi și primării, inclusiv Primăria Stâlpeni.

În acest context, o reducere de 10% a posturilor ocupate, așa cum prevede proiectul, ar pune presiune suplimentară asupra unei echipe deja restrânse la Stâlpeni și ar putea afecta funcționarea administrației locale. Așa cum se precizează într-un articol publicat de G4Media, proiectul permite, însă, ca pentru anul 2026 autoritățile locale să diminueze cheltuielile de personal proporțional cu posturile care ar trebui desființate, oferind o marjă temporară de adaptare. Cu toate acestea, Șerbănoiu a decis continuarea mandatului unui administrator public, Mesteacăn Eugen, care cumulează de anul trecut pensia cu salariul și a cărui activitate nu este justificată prin rapoartele de evaluare obligatorii.

O administrație fragilă financiar și dependentă de bugetul de stat

La începutul anului 2026, Primăria Stâlpeni a fost nevoită să se împrumute din nou cu 350.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, un semnal clar că actualul model administrativ nu mai este sustenabil. În paralel, structura de personal a fost deja afectată. Anul trecut un funcționar public s-a transferat la AFM Câmpulung, altul a ieșit la pensie, iar un angajat contractual a părăsit instituția prin demisie, iar altul din motive medicale.

După procedura de ocupare a funcțiilor de șofer microbuz școlar și de șofer buldoexcavator, primăria organizează în prezent și un concurs pentru ocuparea unui post în compartimentul taxe și impozite, considerat esențial pentru colectarea veniturilor locale. În acest context, o reducere suplimentară de 10% a cheltuielilor de personal, așa cum prevede proiectul MDLPA, ar pune presiune majoră pe o echipă deja subdimensionată și ar putea afecta direct relația administrației cu cetățenii.

Curtea de Conturi confirmă oficial depășirea actualului model administrativ

Pe acest fundal, analiza Curții de Conturi a României realizată cel mai probabil pentru Ministerul Dezvoltării și publicată în 31 octombrie 2025, capătă o importanță aparte. Instituția arată, pe baza unui audit de performanță, că actuala organizare administrativ-teritorială a țării este depășită de realitățile demografice și economice.

Multe comune și orașe mici nu mai îndeplinesc criteriile legale de populație, nu își pot susține cheltuielile din venituri proprii și funcționează mai degrabă ca structuri administrative formale, nu ca administrații capabile să ofere servicii publice eficiente.

Curtea de Conturi recomandă explicit inițierea unei analize sistemice și a unei reforme legislative care să ducă fie la consolidarea administrativă, fie la reorganizarea efectivă a unităților administrativ-teritoriale. Cu alte cuvinte, nu mai este vorba doar despre reduceri de personal, ci despre o schimbare de paradigmă.

Reforma va scoate la suprafață anacronismul administrativ de la Stâlpeni

În acest peisaj, administrația condusă de primarul din Stâlpeni pare să funcționeze după o logică veche, în care transparența decizională este mai mult mimată, iar ajustările se fac marginal, pentru a proteja structura de putere internă, care rămâne neatinsă. Deși proiectul de lege permite pentru anul 2026 o adaptare temporară prin diminuarea cheltuielilor proporțional cu posturile ce ar trebui desființate, două funcții-cheie rămân ferm protejate în concepția de reformă a lui Șerbănoiu. Cea de consilier personal al primarului și cea de administrator public, posturi foarte bine plătite și aflate „în pixul” edilului.

Această abordare scoate în evidență un paradox, acela că în timp ce funcționarii care asigură contactul direct cu cetățenii riscă să fie supraîncărcați sau redistribuiți, funcțiile de amiciții personale sau cu dedicație politică rămân neatinse, indiferent de constrângerile bugetare sau de performanța administrativă.

Între adaptare și irelevanță administrativă o decizie care nu mai poate fi amânată

În practică, adoptarea reformei în forma propusă va însemna pentru Stâlpeni nu doar o ajustare contabilă, ci o confruntare directă cu propriul anacronism administrativ. Redistribuirea atribuțiilor, prioritizarea activităților esențiale, ajustarea cheltuielilor și menținerea serviciilor publice de bază vor deveni inevitabile, într-un cadru în care resursele sunt tot mai limitate.

Pentru administrațiile locale mici, precum cea din Stâlpeni, această reformă nu vine într-un vid. Ea se suprapune peste o realitate deja fragilă, cu venituri proprii reduse, dependență de alocările de la bugetul de stat și dificultăți cronice în asigurarea personalului necesar funcționării eficiente.

Pentru cetățeni, efectele se vor resimți cel mai probabil în viteza și calitatea serviciilor publice, mai ales în compartimentele deja afectate de plecările de personal. Dincolo de opoziția acerbă a PSD la reformă, pe termen mediu și lung, întrebarea nu mai este dacă vor veni reformele, ci dacă administrația locală din Stâlpeni este pregătită să se adapteze sau va continua să se bazeze pe protecția politică și să funcționeze într-un model fanariot care aparține, tot mai evident, trecutului.

Foto: colaj imagini facebook


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate