Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Și ce bărbat mai puternic are Stâlpeniul acum, înainte de alegerile din 2024, care să fi numărat două mandate, altul decât fostul forbalist de divizia B, ajuns cu voia electoratului mai mult sau mai puțin plătitor de utilități la paușal, primarul Gabi Șerbănoiu. Și cine oare să stea în spatele succesului acestuia, dacă nu puternica doamnă Marilena.
Puternică, dar și atentă la ce se mai postează despre activitatea soțului său și a subordonatei sale primării, în cosmosul internautic. Astfel că, la una dintre controversele iscate despre impozitele din 2024 pe grupul de facebook de renume local „Stâlpeni, comuna noastră!”, Marilena Șerbănoiu a intervenit prompt și a explicat cu exces de verbe relevante despre cum stă cu trebuința, în raport cu universul:
„Trebuie sa va mutați în Cosmos În România trebuiesc plătite taxele și impozitele pentru a arata ca exiști!!!”
Ce am înțeles eu despre spusele acesteia, dar poate și alții au înțeles identic, este că ori plătești taxele la primărie, cum ar fi pentru „Focul lui Sumedru” ediția a treia, unde, ca anul trecut, doamna și soțul său puternic au ținut isonul, ori îți iei zborul, fâl-fâl din Stâlpeni, direct în cosmos, că doar acolo nu se plătesc impozite și taxe.
Acuma serios, ce să facă cosmosul cu taxele locuitorilor din Stâlpeni? Să asfalteze Calea Lactee precum Ulița Chibrit, cu „gurile negre” acoperite de asfaltul astronomic recepționat de primărie la preț de cristale Swarovski pentru centimetrul pătrat de asfalt? Ori să se renoveze cosmologic Căminul Universal, precum Căminul de la Livezeni, cu sute de mii de euro?
Lăsând cosmosul în legea lui, trebuie să spunem că acolo nici măcar Simona Bucura – Oprescu nu are șanse să fie ministru al muncii. Munca nu a înnobilat pe nimeni în cosmos și nici aici, pe pământenii cu carnete de membru de partid, care așteaptă zilele astea pensiile mărite.
Și nu știu de ce, mi-am amintit de domnul profesor din liceu, din clasa a XI-a de la Breaza, care zicea că și noi pământenii facem parte din univers. Ori din cosmos, ca să o citez pe doamna Marilena. Așa că, cu gândul la impozitele și taxele pe care trebuie să le plătesc anul acesta, o întreb de puternica doamnă soție de primar fotbalist de divizia B: „Stâlpeniul face totuși parte din univers, cum zicea domnul meu profesor?”
Că dacă nu face, atunci cosmonauții contribuabili din Stâlpeni nu ar mai trebui să plătească taxele și impozitele. Vin la primărie și zic că ei stau în cosmos și așa se scutesc de taxe și impozite. Sau dacă e nevoie de declarație notarială pe propria răspundere, se rezolvă și asta.
Ce nu este posibil în univers?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News