[CONTRACTE] Tradițiile locale în comuna unde clubul de cultură a fost transformat în cârciuma primarului

Scris de Redacție
698 vizualizari

Luna trecută, într-o ședință  a Consiliului Local Stâlpeni, s-a discutat despre preluarea culturii localității de către Școala de Arte și Meserii din Pitești. Pe scurt, s-au reluat bazele politizării cu acte în regulă a ceea ce a mai rămas din tradițiile și obiceiurile locale, respectiv un ansamblu de copii, din satul Pițigaia.

Care cultură? De partid, evident.

Privind la rece, singurele activități culturale care se întâmplă la Stâlpeni sunt cele susținute de școală, prin participarea și eforturile profesorilor și ale elevilor. Și acelea agonizează și au loc doar la ocazii speciale. S-au  dus timpurile în care doamna profesor Elena Stăncescu (Dumnezeu s-o odinească acolo unde este acum), făcea inimile să vibreze de patriotism atunci când elevii performau pe scenele din întregul județ. S-au dus si vremurile când doamna profesor Tiuța Nicolaescu reprezenta comuna împreună cu grupul vocal de la Stâlpeni sau cu vestitul program artistic Țapinarii.

A apus la fel, de mult și scena Clubului de cultură ce aparținea de Fabrica de Cherestea de la Stâlpeni. Aici exista o imensă bibliotecă, se studiau instrumente muzicale, se făcea teatru și se desfășurau spectacole cultural- artistice. Acum, clădirea este transformată în restaurantul ce aparține familiei primarului, important vestigiu cultural, unde se citesc etichete de sticle și meniuri și se dezvoltă algoritmii de calculare a numărului halbelor de bere.

În rest, cultura, la Stâlpeni este mimată cu brio de viceprimărița localității, ea însăși o persoană extrem de erudită, cu un cv- doldora de acte culturale desfășurate la poșta din localitate, unde a fost angajată înainte să intre în politică. Cum mimează doamna vice dragostea față de folclor? Se îmbracă iute-iute în ie, mobilizează copiii din localitate și răspunde prezent la toate spectacolele pe unde este convocată de mai marii PSD din județ. Zâmbește, se fotografiază și se postează cultural, evident, pe Facebook-ul personal, cel de partid și pe al primăriei.

Dacă încercăm să ne explicăm contextul expansiunii așa-zis culturale a Comunei Stâlpeni , vom înțelege privind către un nivel superior celui local. Cultura din județul nostru este controlată de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, pesedistul Adrian Bughiu, personaj controversat, a cărui soție este cercetată într-un dosar de comercializare de haine fake. Ca și doamna vice și el obișnuiește să se îmbrace la evenimentele cu iz tradițional organizate de partid, dar în cămăși populare fake, fabricate în China. Și el, la fel ca toți colegii săi de partid este pasionat de postările fără conținut de pe rețelele sociale, în care contrastul dintre aparență și esență ne izbește letal, direct în plexul solar.

Ce avem de făcut în numele culturii?

Vom agrea tacit ca în clădirea nouă a Căminului Cultural de la Livezeni, construcție ce a înghițit vreme îndelungată bani grei ai bugetului comunei Stâlpeni, în speță banii noștri ai tuturor, să se desfășoare niște activități pseudo-culturale, de pe urma cărora tot clasa politică va avea de câștigat?

Sau, noi toți vom lua atitudine, așa cum în ședința CL amintită, a făcut-o consilierul local Constantin Cuțic și ne vom ocupa noi înșine de conservarea tradițiilor și obiceiurile locale, pe care numai cineva din comună le poate iubi, redescoperi, valorifica și transmite mai departe? Să nu uităm că respectul față de trecut este tradus prin puterea conștiinței față de evoluția din viitor.

Foto: Facebook


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate