[CONTROVERSE] Teama ortodoxă de Halloween, sărbătoarea tuturor sfinților

Scris de Andrei Vacaru
242 vizualizari

Conform Wikipedia, Halloween este o sărbătoare de origine celtică, adoptată în lumea occidentală, în special în Statele Unite, datorită imigranților irlandezi din secolul al XIX-lea. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Eve, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental, catolic și protestant.

Termenul Halloween reprezintă așadar o variantă scurtată a denumirii All-Hallows-Even („evening”), adică noaptea de dinainte de „All Hallows” (Ziua tuturor Sfinților). Până în secolul al XX-lea era scrisă și „Hallowe’en”, eliminând „v”-ul și scurtând cuvântul. Astfel, atribuirea sărbătorii diavolului, ca fiind de fapt „Hell Wins” (iadul învinge) fiind o mare minciună.

Sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, Halloweenul este cunoscut pentru activitățile specifice precum purtarea de costume, colindatul, sculptarea dovlecilor în felinare, jucarea de farse și vizitarea unor locuri presupus bântuite. Copiii se îmbracă în costume de vrăjitori, mumii și alte personaje și colindă casele întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), amenințând cu farse dacă nu primesc dulciuri. În alte țări, Halloween este sărbătorit prin parade și carnavaluri.

O căutare pe internet despre această sărbătoare va umple ecranul calculatorului sau telefonului dumneavoastră cu titluri de genul: „Ar trebui ortodocșii să serbeze Halloweenul? Nu.”, „Halloween-ul, o sărbătoare de care nu avem nevoie”, „Biserica Ortodoxă din România descurajează Halloweenul, fiind catalogată ca o sărbătoare satanistă” sau „Halloween-ul, sărbătoare păgână presărată cu practici diavolești”. Iar pe grupurile de facebook apar în preajma acestei sărbători nenumărate mesaje sau meme care fac trimitere la această incompatibilitate indusă de biserică și de unii adepți ultra-religioși, la lucrarea diavolului sau la închinarea la acesta.

Biserica Ortodoxă a avut de-a lungul vremii o atitudine variată față de Halloween. Există păreri și controverse cu privire la compatibilitatea sărbătorii cu credința ortodoxă. Unii consideră Halloween-ul o sărbătoare legată de cultul morții și forțele răului și îl resping, asociindu-l cu diavolul. Cu toate acestea, este important de menționat că, în tradiția ortodoxă, există Sâmbăta Morților, o zi dedicată amintirii celor decedați, în care credincioșii merg în cimitire pentru a aprinde lumânări și a pomeni sufletele celor plecați. Moartea nu este respinsă, ci acceptată, și se cere lui Dumnezeu ca sufletele să meargă în Rai.

În Sâmbăta Morților, cum i se mai spune, ortodocșii merg în cimitire pentru a aprinde lumânări și a împărți bucate pentru pomenirea celor decedați din familie, personificând moartea și cerând lui Dumnezeu ca, la judecata de apoi, sufletele lor să meargă în Rai, nu în Iad. Prin urmare, moartea nu este numai acceptată, ci i s-a dedicat o zi specială pentru amintirea tuturor morților. Iar asocierea cu forțele răului stă doar în ideea sau teama ca sufletele celor plecați pe lumea cealaltă să nu meargă în iad.

În Transilvania și Banat, ziua de 1 noiembrie era trecută în calendarul romano-catolic ca fiind Ziua Tuturor Sfinților (Luminația). Credincioșii ortodocși și greco-catolici pomenindu-i pe cei morți la biserică, iar la cimitir. în după-amiaza sau în seara aceleiași zile. Este noaptea în care se spune că sufletele morților vizitează lumea celor vii, iar oamenii merg să aprindă lumânări la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi.

Halloween are rădăcini în sărbătoarea celtică Samhain, care marchează sfârșitul anului agricol și trecerea în anotimpul rece. Această sărbătoare a inclus obiceiuri ce țin de credința că sufletele morților se plimbă noaptea pe străzi, iar oamenii este bine să lase daruri la ușă pentru a le îmbuna. Prin urmare Halloween este o sărbătoare laică, adoptată în timp de bisericile din vest ca Luminație, inclusiv în Banat și Transilvania.

Atunci de ce această teamă de Halloween a unor fețe bisericești, dacă Haloween nu are legătură cu diavolul și cu forțele răului, așa cum se spune? Poate fi o cauză patologică, psihologic denumită Samhainophobia, când decorarea caselor și îmbrăcarea de către cei din comunitate, inclusiv copii, a unor ținute specifice Halloween-ului sunt percepute ca anormale și cei afectați aleg să nu mai iasă din casă până când lumea „revine la normal”.

Poate fi credința că Halloween aduce moartea sau iadul pe pământ, ceea ce este doar o altă fobie, o teamă al cărei suport este ireal, atâta timp cât războaiele și crimele le fac cei vii, nu cei morți. Sau pot fi temeri ideologice legate de influența occidentală, iar unii consideră că Biserica Ortodoxă ar pierde o luptă cu „imperialismul vestic” prin acceptarea acestui obicei.

Halloween-ul, așa cum este celebrat în zilele noastre, poate fi o ocazie de a împărtăși bucuria și creativitatea într-un mod nevinovat, fără conotații absurde diavolești sau malefice. El nu are neapărat legătură cu diavolul și forțele răului, așa cum se sugerează. Este mai degrabă o sărbătoare care amintește de toți sfinții și de cei dragi care au trecut în neființă.

A amintirii faptului că avem rude care au trecut în neființă, a conștientizării că și noi vom trece într-o bună zi pragul morții. Ori a credinței că cei decedați pot veni pe pământ într-o noapte și au nevoie de a fi călăuziți, iar cei care au fost răi îmbunați, ca apoi dimineața, să meargă toți înapoi în tărâmul de unde au venit, pentru a-și aștepta Judecata de Apoi. Indiferent că au fost atei, creștini ortodocși sau de altă religie sau confesiune.

Rămânând pe lumea asta cei care au fobia Halloween-ului, una ce poate fi patologică sau ideologică, teamă pe care personal sau prin instituțiile pe care le conduc sau în care au influență, o doresc împărtășită și altora. Celor ce nu știu ce reprezintă Sărbătoarea de Halloween și, neînțelegând, adoptă aceste temeri, atribuindu-le conotații absurde și grotești. Uneori agresiv sau impulsiv, uitând că și românii au tradiții legate de moarte, laice sau bisericești.

Foto: Freepik


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate