Azi, 14 iulie, Franța aniversează 235 de ani de la căderea Bastiliei. Acel eveniment, care a avut loc în anul 1789, este considerat actul de naștere al Franței moderne. Revoluția Franceză a marcat o schimbare dramatică de regim politic, trecerea de la monarhie la o democrație incipientă, și a încununat o perioadă de efervescență filosofică, politică și socială, definită ca Iluminism. Voltaire, Diderot, Montesquieu și Rousseau sunt reprezentanții de marcă ai acelei perioade.
După 1789, a urmat o perioadă tulbure, în care intransigența revoluționară a impus noi reguli în societate, deseori prin teroare, instrumentul folosit fiind ghilotina. Aceste metode pot fi comparate cu ceea ce au făcut comuniștii în România, după cucerirea puterii politice în 1946, când „ghilotina” a fost reprezentată de închisorile de la Aiud, Sighet și Pitești.
Totuși, în timp ce în Franța burghezia a fost inspiratoare și populația săracă a Parisului brațul armat, în România, „inspirația” a venit de la Moscova, prin câțiva comuniști școliți acolo, cum ar fi Ana Pauker, Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar brațul armat a fost Armata Roșie.
După Revoluție, Franța a cunoscut perioada cuceririlor imperiale ale lui Napoleon Bonaparte, o scurtă restaurație monarhică, dar și drumul lung spre o democrație adevărată. România, pe de altă parte, a trecut prin efervescența unei revoluții care a dus la căderea comunismului, dar care nu a fost urmată de instaurarea unei democrații adevărate. Goana după înavuțire a clasei politice instalată după 1989 a lipsit România de instrumentele cerute de „statul de drept”: o justiție imparțială, o clasă politică înarmată cu corectitudine și bun simț, o presă independentă și, mai ales, o societate civilă care să lucreze pentru interesul națiunii.
Franța este o democrație cu o vechime de peste două sute de ani. Chiar și așa, astăzi se confruntă cu o situație politică inedită. Alegerile recente au scos din urne patru forțe politice antagonice, incapabile până la această oră să formeze un guvern. Totuși, cei peste două sute de ani de experiență democratică au asigurat Franței instituții puternice. Consiliul de Stat (creat de Napoleon), Consiliul Constituțional, Justiția și Curtea de Conturi pot garanta stabilitatea Franței chiar și în situația politică complicată de astăzi.
Aceasta este ceea ce lipsește României pentru a fi o democrație stabilă.
Defilarea de astăzi de la Paris a arătat puterea Franței. O națiune care are o armată puternică – unități militare franceze se află astăzi în România pentru a descuraja aventurierul Putin să ne amenințe țara – armată prezentă peste tot în lume, din Polinezia până în Antile, din Pacific până în Oceanul Indian și Oceanul Atlantic. Submarinele nucleare franceze și portavionul Charles De Gaulle sunt gata să intervină oriunde în lume, acolo unde interesele Franței sunt amenințate.
Prietenia noastră cu Franța rămâne un fundament esențial pentru securitatea României. Franța a fost, de două secole, un model cultural pentru țara noastră! Să urăm astăzi Franței „La mulți ani!”. Ambasadorii noștri în Franța, printre care mă număr, ne străduim să arătăm francezilor o Românie mândră, capabilă să stea lângă „sora” mai mare, umăr la umăr, pentru apărarea Europei, a democrației și a libertăților cetățenești!
Vive la France! Trăiască Franța! Și trăiască România!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News