În acest articol despre:
- Cum a împărțit Consiliul Județean Argeș peste 144.000 de lei prin 29 de contracte de publicitate și promovare atribuite într-un interval de numai câteva săptămâni către 27 de firme și entități media.
- Cum același model de finanțare a presei apare și la Primăria Stâlpeni, unde administrația condusă de Gabi Șerbănoiu a acordat contracte de promovare online către publicații locale în 2025 și 2026.
- De ce experții, organizațiile europene și investigațiile jurnalistice avertizează că finanțarea mass-media din bani publici poate afecta independența editorială și dreptul cetățenilor la o informare obiectivă.
Consiliul Județean Argeș a împărțit peste 144.000 de lei către presa locală și firme de promovare din mai multe județe, în mai puțin de două luni
Consiliul Județean Argeș, instituție condusă de președintele Ion Mînzînă, a încheiat, potrivit datelor publicate în SEAP, nu mai puțin de 29 de achiziții directe pentru servicii de publicitate, promovare și informare în perioada 12 mai – 1 iulie 2026.
Valoarea cumulată a acestor contracte este de 144.445 de lei, iar cele mai multe au fost atribuite într-un interval extrem de scurt, între 8 și 11 iunie, când au fost semnate 20 de contracte, aproape toate având aceeași valoare: 5.600 de lei. Excepțiile au fost câteva contracte de 7.000, 8.400 și 70 de lei.
Lista celor 27 de beneficiari include firme care activează în domeniul media, publicitate și producție de conținut. Unele dintre acestea au calitatea de editori sau operatori ai unor publicații locale sau regionale din județul Argeș, în timp ce altele desfășoară activități de publicitate, marketing sau producție media. Printre entitățile menționate se regăsesc nume asociate cu publicații și branduri media locale precum Curierul Zilei, Argeșul Liber, Atitudine în Argeș, Ancheta, Argeș TV, ePitești, Știri din Muntenia, Cotidianul Top, News Alert Argeș, Ziarul din Muscel, Contra Atac, Argeș Expres și Argeș Press, precum și posturi de radio precum Kiss FM și Magic FM Pitești. De asemenea, o parte dintre beneficiari sunt societăți care nu dețin publicații proprii, ci furnizează servicii de publicitate, marketing sau producție media.
Unul dintre beneficiarii acestor contracte este și Muntenia News, societate care a primit un contract de 5.600 de lei pe 10 iunie 2026 pentru „servicii de promovare”. Publicația deținută de Muntenia News se numește Știri din Muntenia și este deținută de Oana Diaconescu, fostă colaboratoare a Gazetei de Stâlpeni.
| Cod | Data | Valoare (lei) | CPV | Denumire contract | Firma | Oraș | Județ |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| DA40740354 | 01.07.2026 | 4.800 | 79341000-6 | Producție și difuzare spoturi publicitare și știri informative pe Kiss FM și Magic FM Pitești | MEDIA GROUP SERVICES INTERNATIONAL SRL | București | București |
| DA40694282 | 24.06.2026 | 7.870 | 79341000-6 | Servicii de informare și publicitate | UNIVERSAL COLOR | Pitești | Argeș |
| DA40602659 | 11.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Servicii de informare și publicitate | BRIO | Pitești | Argeș |
| DA40602632 | 11.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Publicare materiale informative, anunțuri și comunicate online | ARGEȘUL LIBER SA | Pitești | Argeș |
| DA40602607 | 11.06.2026 | 5.600 | 79342200-5 | Servicii de promovare | ALEX DIGITAL MARKETING ONLINE | Golești | Vâlcea |
| DA40599953 | 10.06.2026 | 70 | 79341000-6 | Publicare anunț în Jurnalul | AD PRESS PUBLICITY | Piscu Sadovei | Dolj |
| DA40592566 | 10.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Servicii promovare și publicitate | ATITUDINE MEDIA GRUP SRL | Pitești | Argeș |
| DA40592521 | 10.06.2026 | 5.600 | 79342200-5 | Servicii de promovare și informare | MEDIA BUSINESS | Pitești | Argeș |
| DA40592444 | 10.06.2026 | 5.600 | 79342200-5 | Servicii de promovare | EURO MEDIA TREND SRL | Pitești | Argeș |
| DA40592373 | 10.06.2026 | 5.600 | 79342200-5 | Ofertă prestări servicii | MUNTENIA NEWS | Mioveni | Argeș |
| DA40592306 | 10.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Pachet lunar | SMEOREANU PUBLICITATE SRL | Albota | Argeș |
| DA40592171 | 10.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Servicii de publicitate | GOLIATH COMUNICATION GROUP | Morărești | Argeș |
| DA40581484 | 09.06.2026 | 7.000 | 79342200-5 | Servicii de promovare | MEDIA VIDEO TWO | Pitești | Argeș |
| DA40581462 | 09.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Servicii de publicitate | COTIDIAN TOP MEDIA GROUP SRL | Pitești | Argeș |
| DA40581438 | 09.06.2026 | 8.400 | 79341000-6 | Servicii de publicitate | BBE MEDIA NEWS ALERT SRL | Pitești | Argeș |
| DA40581176 | 09.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Servicii de publicitate | PRESS ENTERPRICE EDV | Albota | Argeș |
| DA40580166 | 09.06.2026 | 5.600 | 79340000-9 | Publicitate în Ziarul din Muscel și materiale video | A&M JILAVU-IVAȘCU | Câmpulung | Argeș |
| DA40571141 | 08.06.2026 | 5.600 | 79342200-5 | Promovare activități administrație publică locală | ALENTI TRANSMISION VMV SRL | Pitești | Argeș |
| DA40571086 | 08.06.2026 | 5.600 | 79341400-0 | Prestări servicii mass-media online | INFO MEDIA BUSINESS CAM | Pitești | Argeș |
| DA40571027 | 08.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Servicii de publicitate online | SILVIU BEST SHOOTING | Mioveni | Argeș |
| DA40570979 | 08.06.2026 | 5.600 | 79342200-5 | Servicii promovare și informare 2026 | CONTRA ATAC MEDIA ONLINE | Pitești | Argeș |
| DA40570947 | 08.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Publicitate online pe argespress.ro | ARGEȘ PRESS ONLINE SRL | Pitești | Argeș |
| DA40570909 | 08.06.2026 | 5.600 | 79342200-5 | Promovare în cadrul emisiunilor TV | ALECO MEDIA PRESS | Ștefănești | Argeș |
| DA40570830 | 08.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Publicitate INSTITUTIILESTATULUI.RO – 2026 | IANNIS MEDIAGRUP SRL | Pitești | Argeș |
| DA40570748 | 08.06.2026 | 5.600 | 79341000-6 | Campanie de promovare în mass-media și online | EPIT PRO ADVERTISING | Pitești | Argeș |
| DA40467524 | 25.05.2026 | 2.000 | 79341000-6 | Servicii de informare și publicitate | BRIO | Pitești | Argeș |
| DA40442556 | 20.05.2026 | 305 | 79341000-6 | Publicare anunțuri în Jurnalul | AD PRESS PUBLICITY | Piscu Sadovei | Dolj |
| DA40429373 | 19.05.2026 | 1.500 | 79341000-6 | Servicii de publicitate | ENPANOL TRADE | Cocoreni | Gorj |
| DA40369136 | 12.05.2026 | 500 | 79341000-6 | Publicare anunț | IANNIS MEDIAGRUP SRL | Pitești | Argeș |
Faptul că un număr atât de mare de contracte, cu valori aproape identice, au fost atribuite într-un interval de numai câteva zile ridică întrebări legitime privind modul cum înțelege comunicarea Consiliului Județean Argeș și modul în care sunt distribuiți banii publici către mass-media locală. Despre cum astfel de contracte contribuie la apariția unui fenomen tot mai des invocat în spațiul public, presa dependentă de finanțarea politică și instituțională, denumită adesea „presa de partid și de stat” și despre cum prin acestea este afectată independența jurnalistică, găsiți numeroase articole din presa independentă, cât și în rapoartele europene despre libertatea presei din România.
Modelul finanțării presei se regăsește și la Primăria Stâlpeni. Principalul beneficiar, primarul PSD Gabi Șerbănoiu
Modelul contractelor de publicitate atribuite de Consiliul Județean Argeș se regăsește de ani buni și la nivelul Primăriei Stâlpeni, condusă de Șerbănoiu. Potrivit datelor publicate în SEAP, în ultimii doi ani administrația locală a atribuit direct două contracte pentru servicii de promovare online și publicitate, în valoare totală de 12.200 de lei. Primul, în valoare de 7.200 de lei, a fost semnat la 9 aprilie 2025 cu societatea Argeș Media Print & Online SRL, iar al doilea, de 5.000 de lei, a fost atribuit la 3 iunie 2026 societății Argeș Press Online SRL. Ambele contracte au același obiect: „servicii de promovare a evenimentelor on-line și publicitate on-line”.
| Cod | Data | Tip | Valoare (lei) | CPV | Denumire contract | Firma | Oraș | Județ |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
DA40538454 |
03.06.2026 | Servicii | 5.000 | 79341000-6 – Servicii de publicitate (Rev.2) | SERVICII DE PROMOVARE A EVENIMENTELOR ON-LINE ȘI PUBLICITATE ON-LINE | ARGEȘ PRESS ONLINE S.R.L. | Pitești | Argeș |
DA37866144 |
09.04.2025 | Servicii | 7.200 | 79341000-6 – Servicii de publicitate (Rev.2) | SERVICII DE PROMOVARE A EVENIMENTELOR ON-LINE ȘI PUBLICITATE ON-LINE | ARGEȘ MEDIA PRINT & ONLINE S.R.L. | Pitești | Argeș |
Aceste achiziții se înscriu în aceeași practică prin care instituțiile de stat utilizează fonduri publice pentru contractarea unor servicii de promovare în mass-media locală. Chiar dacă astfel de achiziții sunt permise de legislația privind achizițiile publice, frecvența lor și orientarea către publicații locale ridică întrebări privind delimitarea dintre informarea obiectivă a cetățenilor și promovarea imaginii conducerii instituțiilor.
În plan politic, primarul Gabi Șerbănoiu este unul dintre edilii susținuți de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, liderul organizației județene a PSD. În acest context, faptul că și Consiliul Județean, și Primăria Stâlpeni (sigur și alte primării) folosesc aceeași metodă de contractare a serviciilor de publicitate poate fi interpretat ca existența unui model administrativ încurajat de la nivelul conducerii județene.
Comportamentul instituțional al conducerii CJ Argeș transmite semnalul că utilizarea banilor publici pentru finanțarea prezenței în mass-media este o practică acceptată și normalizată. Această abordare contribuie la consolidarea unei relații de subordonare financiară între autorități și o parte a presei locale, relație care poate afecta percepția publică asupra independenței editoriale a publicațiilor beneficiare.
Banii publici pentru presă pot afecta independența editorială
Finanțarea presei de către instituții conduse de politicieni reprezintă una dintre cele mai discutate vulnerabilități ale democrației românești. Problema nu este existența unor contracte de informare publică în sine, ci modul în care acestea sunt distribuite, lipsa unor criterii transparente și riscul ca publicațiile beneficiare să devină dependente financiar de autoritățile pe care ar trebui să le monitorizeze critic.
O redacție care încasează periodic bani de la o primărie, un consiliu județean sau de la alte instituții publice poate ajunge, chiar și fără o înțelegere explicită, să evite subiectele incomode despre finanțatorul său. În acest fel, rolul presei de „câine de pază al democrației” este înlocuit treptat de cel de canal de promovare a activității administrației și, implicit, a politicienilor aflați la conducerea acesteia.
Acest fenomen a fost analizat pe larg de investigația „Prețul tăcerii”, publicată de publicația independentă Recorder, care descrie un sistem prin care partidele și instituțiile publice ajung să direcționeze sume importante către mass-media, influențând indirect agenda editorială și reducând spiritul critic al unei părți a presei. Investigația avertizează că asemenea mecanisme afectează capacitatea jurnaliștilor de a informa corect cetățenii și contribuie la consolidarea unui climat în care derapajele puterii sunt tot mai rar expuse public.
Atunci când presa ajunge să depindă financiar de autoritățile pe care trebuie să le supravegheze, interesul public riscă să fie înlocuit de interesul contractual, iar cetățenii nu mai beneficiază de o informare independentă, ci de una filtrată prin relația economică dintre beneficiar și finanțator.
Avertismentele organizațiilor europene privind finanțarea netransparentă a mass-media
Îngrijorările privind relația dintre bani publici și independența presei nu aparțin doar organizațiilor jurnalistice din România, ci sunt consemnate și în rapoartele instituțiilor europene. Comisia Europeană a inclus România în categoria statelor cu risc ridicat în ceea ce privește libertatea presei și a remarcat lipsa transparenței privind finanțarea conținutului media de către partide și accesul deficitar al jurnaliștilor la informații de interes public.
Totodată, raportul subliniază că transparența proprietății mass-media și a finanțării acesteia trebuie consolidată, iar independența editorială trebuie protejată prin mecanisme mai eficiente. Raportul Liberties privind statul de drept în 2026 ajunge la concluzii similare, arătând că libertatea presei este afectată nu doar de presiuni economice, ci și de mecanisme opace de alocare a fondurilor publice, care pot influența pluralismul și independența editorială.
Aceste avertismente sunt relevante și pentru situațiile în care administrațiile locale sau județene atribuie contracte de publicitate către publicații și platforme media. Chiar dacă fiecare contract poate fi legal în sine, acumularea unui număr mare de astfel de contracte și concentrarea lor către aceleași categorii de beneficiari pot crea aparența unei relații de dependență financiară între presă și puterea politică.
Într-o democrație funcțională, presa trebuie să poată critica liber autoritățile, fără ca existența sa economică să depindă de acestea. Din acest motiv, organizațiile europene insistă asupra transparenței, a regulilor clare de finanțare și a consolidării independenței editoriale, pentru ca banii publici să nu devină un instrument de influențare a informației care ajunge la cetățeni.
O presă liberă nu poate depinde de bunăvoința politicienilor
Exemplele prezentate în acest articol nu demonstrează doar existența unor contracte de publicitate încheiate de instituții publice cu entități media, ci ilustrează un mecanism care ridică semne de întrebare asupra relației dintre puterea politică și presa locală. Atunci când consilii județene, primării sau alte autorități devin surse constante de venit pentru publicațiile care ar trebui să le supravegheze critic activitatea, apare un conflict de interese de natură să afecteze încrederea publicului în independența actului jurnalistic. Chiar și în lipsa unor înțelegeri explicite, dependența financiară poate genera autocenzură, selectarea convenabilă a subiectelor sau evitarea criticilor la adresa celor care controlează bugetele publice.
O democrație sănătoasă are nevoie de o presă liberă, capabilă să pună întrebări incomode și să investigheze modul în care sunt cheltuiți banii contribuabililor, indiferent cine se află la putere. Tocmai de aceea, transparența privind finanțarea mass-media și utilizarea banilor publici trebuie să fie regula, iar cetățenii au dreptul să știe cine finanțează presa pe care o citesc și în ce condiții.
În cele din urmă, miza nu este doar independența jurnaliștilor, ci dreptul fiecărui cetățean de a primi informații corecte, complete și neinfluențate de interese politice sau financiare. Iar atunci când instituțiile statului aleg să finanțeze presa din bani publici, controlul public asupra acestor cheltuieli devine nu doar legitim, ci obligatoriu.
În acest context, acuzațiile lansate împotriva publicațiilor independente, precum Gazeta de Stâlpeni, de către unii dintre beneficiarii acestor contracte, trebuie privite și prin prisma intereselor financiare care îi leagă de autoritățile pe care ar trebui să le monitorizeze critic. O presă care trăiește din contracte cu puterea își pierde inevitabil din credibilitate atunci când pretinde că este arbitrul obiectiv al informării publice.
Erată: în articolul inițial, din eroare, apărea și Jurnalul de Argeș. Îmi cer scuze pentru confuzie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


