Așa cum gazeta a informat într-un articol, un bărbat din Stâlpeni de 85 de ani și cu probleme de sănătate a dispărut ieri de la locuința sa.
Pentru căutarea bărbatului, au fost mobilizate aproximativ 50 de persoane, polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari. Aceștia au desfășurat activități de căutare, inclusiv pe parcursul nopții trecute, folosind drone, câinele de urmă și camera cu termoviziune.
Din fericire, bărbatul a fost găsit, în această dimineață, de către un polițist și o rudă a sa, voluntară la acțiunile de căutare, la aproximativ 2 km de locuință. Acesta se rătăcise și nu avea asupra sa telefon mobil.
Mulțumim tuturor forțelor implicate, pentru efortul depus!
Foto: IJP Argeș
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News