[PROTECȚIE] Aspecte legale și sfaturi ale poliției pentru victimele violenței domestice

Scris de Ionela Birea
279 vizualizari

Violența domestică este un subiect de care se vorbește prea puțin, dar am fost plăcut surprinsă să constat că acesta este un subiect suficient de important pentru Biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.

Deja nu mai este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la un eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, chiar și în cazul în care acesta este proprietar al spațiului de locuit.

„Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde ne putem bucura de căldura sufletească și, ideal, de iubire, indiferent cine locuiește în acel spațiu. Asocierea acestui cuvânt, „acasă”, cu „violența domestică” cu care se află în contradicție, face ca de multe ori violența domestică să fie greu de identificat, de înțeles și mai ales, de pedepsit.

Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

Ce să faceți dacă ați devenit o victimă a violenței?

  • conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate;
  • sesizați Poliția, sub orice formă o puteți face;
  • dacă vă simțiți un pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici;
  • cereți ajutorul organizațiilor civice și instituțiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;
  • nu vă retrageți plângerea! Lăsați poliția să își facă treaba, pentru a vă putea ajuta.

Aspecte legale privind violența domestică

În privința măsurilor care pot fi luate de polițiști în situațiile de violență în familie, încă din 28 decembrie 2018, polițiștii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aștepte încuviințarea de la judecător.

În situația încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a oricăreia dintre interdicțiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracțiune, conform cadrului legal prevăzut de Legea 217/2003.

Sfaturi și drepturi legale ale persoanelor vătămate

Persoanele vătămate, victime ale unei infracțiuni, pot beneficia de următoarele drepturi ce sunt prevăzute la art. 4 din Legea nr. 211/2004, privind „unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor”:

  1. tipul de sprijin pe care victimele îl pot primi și din partea cui: accesul la asistență medicală, asistență specializată, (inclusiv asistență psihologică și cazare alternativă) serviciile și organizațiile care asigură consiliere psihologică sau alte forme de asistență a victimei, în funcție de necesitățile acesteia, cum ar fi măsurile de asistență socială asigurate de D.G.A.S.P.C. Argeș;
  2. organul de urmărire penală la care se poate face plângere: unitățile de poliție sau chiar de parchet, modurile de sesizare fiind prevăzute în art. 288 și următoarele din Codul de Procedură Penală;
  3. dreptul la asistență juridică și instituția unde se poate adresa pentru exercitarea acestui drept: asistența juridică gratuită se acordă, la cerere, următoarelor categorii de victime:
    • persoanele asupra cărora a fost săvârșită o tentativă la infracțiunile de omor, omor calificat, prevăzute la art. 188 şi 189 din Codul penal, o infracțiune de vătămare corporală, prevăzută la art. 194 din Codul penal, o infracțiune intenționată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracțiune de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, prevăzute la art. 218-221 din Codul penal;
    • soțul (soția), copiii şi persoanele aflate în întreținerea persoanelor decedate prin săvârșirea infracțiunilor de omor, omor calificat, prevăzute la art. 188 și 189 din Codul penal, precum și a infracțiunilor intenționate care au avut ca urmare moartea persoanei;
  4. condițiile și procedura pentru acordarea asistenței juridice: gratuite;
  5. drepturile procesuale ale persoanei vătămate și ale pârții civile: sunt prevăzute de art. 81 din Codul de Procedură Penală pentru persoana vătămată, respectiv 85 din Codul de Procedură Penală pentru persoana civilă;
  6. condițiile și procedura pentru a beneficia de dispozițiile art. 113 din Codul de procedură penală, precum și de dispozițiile Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, cu modificările ulterioare;
  7. condițiile și procedura pentru acordarea compensațiilor financiare de către stat;
  8. dreptul de a fi informat, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod, conform Codului de procedură penală;
  9. dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
  10. autoritatea judiciară la care se vor putea adresa pe viitor pentru obținerea de informații privind stadiul cauzei;
  11. dreptul persoanei vătămate cu reședința sau locuința permanent pe teritoriul unui alt stat membru UE, de a depune plângerea sau cererea de acordare a compensației financiare, de pe teritoriul statului respectiv, precum și posibilitatea, conform legislației privind cooperarea judiciară internațională, de a fi audiată de autoritățile judiciare române fără a fi prezentă pe teritoriul României.

Foto: Freepik


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate