Imaginați-vă o sală de spectacole dinainte de pandemie: în sală, mulți spectatori, pe scenă, actori, vorbitori, cântăreți, într-un cuvânt „protagoniști”. Rețelele de socializare, internetul și televiziunea ne aduc, cu voie sau fără voie, în astfel de „săli de spectacole”.
Și, deși spațiul pare unic și uniform, lumile celor prezenți în el sunt total diferite. Și iată cum diferă acestea:
Situația 1: Spectatori și protagoniști care au venit doar să ia. Nimeni nu oferă.
Spectatorii intră gratis în sală. De fapt, nu este chiar gratis, căci plătesc fie abonament la televizor, fie televizorul, fie au plătit taxe și impozite și se uită la spectacolul oferit de primărie. De partea cealaltă a ecranului, ori pe scenă unde evoluează administrația locală, sunt doar indivizi care au venit să ia: imagine, credit, salarii grase de primar și de vice, contracte, bani și putere. Nu îi interesează decât cum să te păcălească pentru a putea lua în continuare. Să taci, să nu îi fluieri și să rabzi.
La început, cei din sală le simt reaua credință, impostura, falsitatea. Apoi, încetul cu încetul, se obișnuiesc: fie cei de dincolo de ecran sau de pe scenă le spun că se gândesc la ei, ori se întreabă fals „ce crede cetățeanul de pe stradă”, astfel încât spectatorii încep să creadă că cel la care se uită este chiar cel ce le vrea binele. Și încep să îl crediteze ca fiind cineva important. Intră în mintea lor, în casă și în viața lor. Și până la a le arăta un potențial dușman pe care să îl atace, să îl urască, să îl deteste… nu e decât un pas.
Așa funcționează lumea în situația asta și, din păcate, mulți dintre noi suntem actorii unui astfel de spectacol. Unul în care cei care sărăcesc, cei care devin depresivi, cei rămași fără speranță sunt exact cei din scaunele confortabile și de pe canapelele din fața televizorului.
Situația asta o vedeți de 30 de ani și nu vă întrebați: de ce nu câștigăm ca națiune? În loc să avem autostrăzi, spitale moderne și educație de calitate, avem doar minciuni, promisiuni și manipulare. De ce? Pentru că toți vor doar să ia. Și dacă oferă, oferă firimituri. Pentru care cei din sală se bat cu îndârjire și încep să se urască.
Situația 2. Spectatori care au venit să ia și protagoniști care au venit să ofere.
În sală, spectatorii intră tot gratis. Nu sunt dispuși să ofere încă nimic. Au venit să vadă, sunt curioși, critici, reticenți și poate, dacă spectacolul le va plăcea, poate, spun! vor și plăti biletul. Data viitoare.
Protagoniștii au venit însă să ofere. Nefiind plătiți pentru spectacolul oferit, nu au pretenția că vor fi recompensați pentru efortul, timpul, cunoștințele și energia lor. Vor doar să ofere o bucurie, cunoștințe, o altă perspectivă, ori un alt mod de a vedea realitatea, celor veniți în sală, celor care au deschis televizorul și care îi privesc.
Spectatorii se așează comod. Își deschid capacele de la bolurile pline cu floricele de porumb, tocmai scoase din cuptor. Își așează sucul sau berea la îndemână. Începe.
Protagoniștii apar pe scenă și, la început cu trac („uite ce transpiră ăla!”, spun spectatorii), fac efortul să ofere spectacolul promis. Poate să fie un proiect de HCL („hm! Câte greșeli în proiect! Eu sigur făceam mai bine”, va spune cineva din sală). Poate fi un site de informare făcut din forțe proprii („ia uite ce mare se dă ăsta care scrie la gazetă! Domn profesor, Ha-ha!”, va striga un alt spectator din sală), ori va încerca să le vorbească oamenilor despre cum pot avea o viață mai bună („ce coafură are tipa! Nu are oglindă acasă?”, se va întreba o doamnă de pe scaunul din sufragerie)… Apoi spectacolul se termină. Spectatorii vor pleca acasă, ori la somn, iar a doua zi vor uita sigur de cele văzute.
Singurii care au de câștigat vor fi cei de pe scenă și din spatele ecranului: au învățat cum se vorbește în public, pot să scrie încă un proiect, pot să facă încă un site, sigur mai bun, pot scrie un alt articol pentru gazetă într-un timp mai scurt și fără greșeli.
Situatia 3. Spectatorii și protagoniștii au venit să dea de la ei. Toată lumea oferă.
Vă las să vă imaginați singuri cum ar arăta sala în situația asta. Una în care buna credință este regula, în care spectatorii își plătesc biletul, se pot urca pe scenă și ei, pe rând, pot să ofere din cunoștințele și talentul lor, iar protagoniștii vor sta în primul rând, în sală, și îi vor încuraja să performeze pe scenă pe cei veniți din sală.
Situația asta se numește Sinergie. Iar ea este cea mai înaltă treaptă de eficiență, posibilitatea de a trăi o viață plină, alături de oameni frumoși, dedicați și care își descoperă întregul lor potențial. V-ar plăcea să trăiți alături de astfel de oameni? Mie, da. Și totul începe cu a oferi necondiționat.
Încercați. Paradoxal sau nu, nu aveți ce pierde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News