[DOLIU ÎN COMUNITATEA DIN STÂLPENI] A trecut la cele veșnice doctorul veterinar Mirel – Marcel Olteanu

Scris de Redacția
6 minute de lectură

Comunitatea din Stâlpeni a primit astăzi cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a domnului Olteanu Marcel-Mirel, la vârsta de 85 de ani, împliniți în data de 12 martie.

Soț devotat, tată iubitor, bunic blând și om de aleasă omenie, Mirel Olteanu a fost una dintre personalitățile respectate ale localității noastre, purtând cu demnitate numele unei familii care și-a pus amprenta asupra istoriei și dezvoltării comunei Stâlpeni.

Fiul profesorului Ion Olteanu (1912-1976) – ofițer de infanterie, primar, director al Școlii Generale Stâlpeni, inspector șef școlar și unul dintre întemeietorii liceului din localitate – și al doamnei Lelia Olteanu, fiica învățătorului Vasile Anastasescu din Valea Stânii, Mirel Olteanu a crescut într-un mediu în care educația, responsabilitatea și respectul pentru comunitate reprezentau valori fundamentale.

Ar fi putut urma cariera didactică a tatălui său, dar a ales drumul medicinei veterinare, profesie pe care a exercitat-o cu pasiune și devotament. În anii 1980-1990 a ocupat funcția de șef de fermă la CAP Livezeni, fiind apreciat pentru seriozitatea și priceperea sa.

Deși a fost un liberal convins, a preferat să stea departe de viața politică activă, susținând discret și constant proiectele și candidaturile colegilor săi liberali din comuna Stâlpeni.

Durerea despărțirii este exprimată cu emoție de cei care l-au iubit cel mai mult. Soția sa, doamna Ioana Olteanu, fost profesor de limba română și limbi străine, a transmis:

„Cu multă durere anunț că timpul necruțător îngemănat cu moartea l-au mutat pe cel care a fost Dr. veterinar OLTEANU MARCEL-MIREL, un soț iubitor, un tată bun și un bunic blând, acolo unde nu este durere, nici suspin. Dumnezeu să-l ierte!”

Fiul său, Viorel Olteanu, ofițer MApN în rezervă, și-a exprimat durerea printr-un mesaj care a emoționat pe toți cei care l-au citit:

„De azi, tata a obosit… a plecat să se odihnească între îngeri… Aș vrea să știi că în inima mea vei trăi veșnic și aș vrea să fii mândru de mine când ne vom revedea. Dumnezeu să te odihnească în pace, tată!”

Fiica sa, medicul Simona Popa, a transmis simplu, dar atât de profund:

„Drum lin, tata!”

Mulți localnici își amintesc de doctorul veterinar Mirel Olteanu ca de un profesionist desăvârșit, mereu gata să ajute, adesea fără să ceară nimic în schimb. Vecinii îl descriu în aceleași cuvinte care l-au caracterizat întreaga viață:

„un om bun, profesionist, ajuta pe oricine la nevoie, fără bani”.

Trupul neînsuflețit al domnului Mirel Olteanu va fi depus astăzi, în jurul orei 18:00, la Capela Parohială, unde cei care l-au cunoscut și prețuit îi pot aduce un ultim omagiu. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, începând cu ora 11:00.

Plecarea sa lasă un gol greu de umplut în inimile familiei, ale prietenilor și ale tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Va rămâne în memoria comunității ca un om al datoriei, al bunătății și al respectului față de semeni.

Colectivul Gazetei de Stâlpeni transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și se alătură cu respect și compasiune durerii celor rămași în urmă. Dumnezeu să îl odihnească în pace pe domnul Mirel Olteanu, iar amintirea sa să rămână vie în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate