În general, termenul „liberal” se referă la ideile politice și economice care susțin libertatea individuală, egalitatea în fața legii și intervenția limitată a statului în economie. A fi „neliberal” ar putea fi interpretat ca fiind opusul acestor idei, sugerând un grad mai mare de intervenție a statului în economie sau o atitudine mai conservatoare în ceea ce privește libertățile individuale.
Astfel că, între „liberal” și „neliberal”, prefectului de Argeș RADU PERIANU pare a i se potrivi mai bine eticheta de „neliberal”, așa cum vom vedea în continuare. Asta deși este membru al unui partid care se declară a fi liberal, a fost numit în funcția deținută astăzi de același partid și este anunțat a fi candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Argeș pentru alegerile din 9 iunie.
Cât despre termenul „politruc”, acesta este folosit de regulă pentru a descrie un politician care acționează în principal în interesul său personal sau al partidului său, în detrimentul servirii interesului public sau a respectării valorilor etice. Utilizarea termenului „politruc” este adesea asociată cu criticarea unei clase politice sau a unui politician care nu acționează în beneficiul cetățenilor.
Iar prefectul Radu Perianu, prin acțiunile sale, exact asta arată, că are o altă agendă decât cea a servirii interesul public.
PRIMA PETIȚIE IGNORATĂ DE PREFECTUL RADU PERIANU
La finalul hotărârilor de consiliu emise la Stâlpeni există un articol care spune că aceste acte normative se trimit de către secretarul primăriei la Instituția Prefectului Județului Argeș, pentru exercitarea controlului de legalitate. Conform articolului 255 din Codul Administrativ, această atribuție a Prefecturii este obligatorie, instituția putând ataca actele autorităților pe care le consideră ilegale, prin contencios administrativ.
De asemenea poate solicita emitenților revizuirea actului normativ sau anularea acestuia, arătând care sunt prevederile legale care sunt încălcate și cerând autorității emitente respectarea cadrului legislativ. În acest sens, Instituția Prefectului se poate autosesiza, în cadrul exercitării controlului de legalitate obligatoriu sau poate fi sesizată de către cetățeni, prin petiții adresate acesteia.
În anul 2022, la trei luni de la începerea anului fiscal, primarul comunei Stâlpeni a inițiat, și Consiliul Local a aprobat, HCL 30 din 27.04.2022. Prin aceasta, se introduceau bonificații de 10% pentru plata anticipată până la 31.03.2022 a taxelor și impozitelor datorate de societățile comerciale, la fel ca persoanele fizice. Prin aceasta, 22 de firme, conform unei comunicări a Primăriei Stâlpeni, au beneficiat de o prevedere… emisă la 27 de zile după termenul limită la care se putea beneficia de reducerea de 10%, respectiv până la 31.03.2022.
Am considerat că hotărârea de consiliu emisă la Stâlpeni este ilegală, în principal pentru că are efect retroactiv ceea ce ilegal, dar și pentru că firmele beneficiare au știut dinainte de emiterea acestui act normativ de prevederile acesteia și au plătit impozitele datorate cu bonificația de 10%. Mai mult, personalul din aparatul primarului din Stâlpeni, a acordat bonificațiile, deși conform HCL privind taxele, valabilă la data plății, prevedea ca această reducere să fie acordată doar persoanelor fizice.
Am redactat și transmis Instituției Prefecturii Argeș o petiție privind anularea acestui act normativ, indicând aspectele de ilegalitate prezentate mai sus. În petiție am solicitat și aducerea în atenția prefectului Radu Perianu a aspectelor sesizate, considerând că acesta, având o pregătire juridică fiind avocat, poate înțelege aspectele sesizate și va exercita în cunoștință de cauză controlul de legalitate asupra hotărârii de consiliu emisă la Stâlpeni.
Nici până astăzi la această petiție nu am primit vreun răspuns. Chiar și după ce am publicat în Gazeta de Stâlpeni informația despre transmiterea către Prefectura Argeș a petiției și am făcut publice aspectele de ilegalitate sesizate, instituția condusă de Radu Perianu nu s-a sinchisit să răspundă solicitării. Nu mai spun de anularea HCL, în vigoare și astăzi.
Cum primarului părea că nu îi pasă că se degrevează bugetul comunei Stâlpeni de o sumă de bani, deși în mod suspect în vara anului trecut se poza pe plaja unui hotel de pe litoral deținut de unul din patronii unei firme care are proprietăți în comună, postare retrasă ulterior de pe facebook, am considerat atunci lipsa de reacție a lui Radu Perianu și a instituției pe care o conduce, ca pe un sprijin indirect și liberal pentru societățile comerciale din comună. Asta din perspectiva „liberalismului” asumat de partidul care l-a numit prefectul județului.
Însă am atras atenția public că ignorarea unei petiții și refuzul de a răspunde la sesizarea făcută în termenul legal de 30 de zile, reprezintă un abuz din partea oricărei instituții publice, inclusiv Instituția Prefectului Argeș. Iar prin „nesinchiseala” demonstrată de prefectul Radu Perianu și încălcarea legii, acesta a arătat a nu fi chiar așa de liberal cum s-ar crede, pentru că liberalismul înseamnă respect pentru statul de drept, pentru respectarea legii și a egalității în fața legii.
A DOUA PETIȚIE IGNORATĂ DE PREFECTUL RADU PERIANU
La începutul acestui an, Primăria Stâlpeni solicita TUTUROR agenților economici de pe raza comunei, prin Comunicatul cu nr. de înregistrare 353/12.01.2024, să obțină un acord de funcționare, „obligatoriu” din perspectiva autorităților locale. Și asta cât mai repede, până la 26 ianuarie, conform aceluiași document oficial.
Cu o zi înainte de expirarea termenului impus, în 25 ianuarie 2024, Consiliul local Stâlpeni emitea HCL nr. 9 care prevedea cadrul legal pentru obținerea acestui acord de funcționare, respectiv Regulamentul de eliberare a Acordului de funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale pe raza comunei Stâlpeni.
Hotărârea, deși avea ca fundament OG 99/2000 care reglementa doar activitatea societăților comerciale care comercializează produse și servicii de piață și care, în una din anexele acesteia, prevedea și codurile CAEN la care această ordonanță a guvernului face obiectul aplicării sale, primarul Gabi Șerbănoiu, inițiator și Consiliul Local Stâlpeni, deliberator, au considerat „legal” ca TOATE societățile comerciale să obțină acest acord de funcționare.
Regulamentul, așa cum am mai scris într-un articol, a fost copiat identic de la alte primării din țară (comuna Frumușani, județul Călărași sau Comuna Țintești, județul Buzău), doar numele localității fiind modificat. Și nu cuprindea codurile CAEN pentru societățile comerciale pentru care se aplica acest act normativ. Motive suficiente pentru ca hotărârea de consiliu și regulamentul să nu treacă de un control de legalitate din partea prefectului.
Astfel că am înaintat o nouă petiție, Prefectura județului Argeș înregistrând solicitarea cu nr.223/12.02.2024. De la data înregistrării și până la publicarea prezentului articol, a trecut termenul legal de 30 de zile în care instituția condusă de prefectul Radu Perianu trebuia să dea un răspuns sau să solicite o prelungire, tot conform legii, de maxim 15 de zile pentru soluționare.
Recunosc că nu m-am așteptat la această „nesinchiseală” instituțională crezând în presupusul motiv „liberal” al refuzului soluționării petiției trimisă în anul 2022 și rămasă fără răspuns nici astăzi. Căci ce este liberal într-un abuz evident făcut asupra mediului antreprenorial, iar mediul antreprenorial este baza susținerii partidului liberal, așa cum susțin reprezentanții acestuia.
„Partidul Național Liberal a susținut capitalul românesc. Am dorit ca măsurile care afectează mediul privat să fie echilibrate…” susținea pe facebook președintele PNL, Nicolae Ciucă, la un eveniment public desfășurat în 2023. „Susținere” și „echilibru”, așadar, termeni pe care conducerea partidului liberal îi invocă prin vorbe, dar prin faptele prefectului de Argeș demonstrează contrariul.
Și dacă nu credeți că Radu Perianu este o persoană importantă în PNL, atunci aflați că, de la 1 martie 2024, acesta este în campanie de imagine și politică, fiind anunțat candidatul partidului, liberal (cu vorba) și neliberal (cu fapta), la președinția Consiliului Județean Argeș.
Nu spun că poziția de candidat al partidului, una politică, este incompatibilă cu îndeplinirea atribuțiilor de prefect și că pe timpul cât este candidat ar trebui să plece din funcție pentru a nu afecta credibilitatea instituției. Însă este evident că abuzul asupra societăților comerciale continuă la Stâlpeni și din cauza inacțiunii lui Radu Perianu. Și că, în ceea ce privește acordul de legalitate obligatoriu, atâta timp cât actele normative emise la Stâlpeni, care au făcut obiectul petițiilor către Prefectură și care încalcă vădit legea sunt, cum altfel decât legale, pentru Radu Perianu.
PETIȚII SOLUȚIONATE DE INSTITUȚIA PREFECTULUI ARGEȘ, DAR NU DE PERIANU
Pentru a nu crede că este o problemă a instituției, mai adaug că Prefectura Argeș a anulat sau a împins spre anulare unele acte emise de autoritățile din Stâlpeni. Prima dată, în martie 2021. Prefectura Argeș era condusă atunci de Emilia Mateescu (USR), prima femeie prefect din Argeș și avea ca unul dintre subprefecți pe Emanuel Soare (PNL, ulterior Forța Dreptei).
Instituția Prefectului județului Argeș nu numai că a anulat în termenul legal HCL Stâlpeni nr. 26/25.03.2021, prin care se introduceau restricții de transparență decizională, în urma petiției pe care am trimis-o. Dar a și obligat Consiliul local Stâlpeni și Primăria să transmită public ședințele de consiliu. Ceea ce s-a și întâmplat de atunci, crescând gradul de transparență decizională la Stâlpeni.
Iar a doua petiție, tot cu aceeași conducere a Prefecturii Argeș, a dus la anularea achiziției unui autoturism DUSTER din bugetul local, împiedicând încălcarea legii, Primăria Stâlpeni având deja un autoturism în evidența contabilă. Și a și evitat îndatorarea comunei Stâlpeni, doar pentru un moft al primarului. Ulterior Gabi Șerbănoiu, conform declarației sale de avere, a achiziționat un autoturism Dacia Duster, dar pe persoană fizică.
Așadar este doar o problemă lui Radu Perianu, nu a Prefecturii Argeș. Un individ evident liberal cu vorba, dar neliberal prin faptele sale și un politruc care pune interesul său, acela de a candida la președinția CJ Argeș, dar și ale partidului său, în fața interesului public. Pentru a argumenta ultimul aspect, amintesc doar blocarea renovării Bulevardului Pardon de la Câmpulung, doar pentru că primar acolo este Elena Lasconi de la USR și controalele și sancțiunile date Spitalului Județean Argeș, motivele acestora fiind anulate ulterior, prin constatările făcute la spital de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate. Sancțiuni aplicate așadar doar pentru că șefa instituției, Adriana Molfea, era susținută de PSD.
Radu Perianu este așadar un prefect umilit public prin constatările instituțiilor statului făcute ulterior „controalelor” prefecturii sau de realitatea sentinței unei instanțe judecătorești, în urma unor acțiuni care, conform Evenimentului Muscelean, au făcut destul rău orașului Câmpulung. Un politruc neliberal în gândire și acțiune, așa cum am arătat la începutul acestui articol că înseamnă a fi neliberal și politruc.
Foto: Facebook Radu Perianu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News