[REACȚIE] Nemulțumiri în PNL Argeș după desemnarea lui Adrian Veștea. Primarul din Țițești, Gheorghe Savu, critică decizia lui Nicușor Dan

Scris de Liviu Andrei Văcaru
6 minute de lectură

Desemnarea surprinzătoare a vicepreședintelui PNL Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru făcută ieri dimineață de președintele Nicușor Dan, continuă să producă reacții în interiorul Partidului Național Liberal.

În Argeș, primarul comunei Țițești, Gheorghe Savu, și-a exprimat nemulțumirea față de decizia președintelui Nicușor Dan, despre care consideră că a fost luată fără consultarea și informarea prealabilă a partidului. Într-o discuție cu dumnealui, edilul s-a declarat atât surprins de nominalizare, cât și critic față de modul în care aceasta a fost făcută, fără consultarea PNL. Gheorghe Savu apreciază că o asemenea decizie ar fi trebuit discutată în interiorul formațiunii politice înainte de a fi anunțată public și că, de asemenea, nu înțelege gestul lui Adrian Veștea de a accepta numirea, fără a informa partidul și fără un mandat din partea PNL.

Primarul liberal de la Țițești a mai precizat că susține în continuare linia politică reprezentată de Ilie Bolojan și că va respecta deciziile pe care le va adopta statutar partidul în perioada următoare, inclusiv în eventualitatea trecerii PNL în opoziție. Potrivit acestuia, nemulțumirea sa față de gestul președintelui Nicușor Dan nu este una izolată. Din discuțiile purtate în interiorul partidului, și alți lideri locali liberali ar fi exprimat rezerve și critici față de modul în care a fost făcută desemnarea premierului. Subiectul desemnării lui Adrian Veștea urma să fie discutat ieri la o întâlnire a organizațiilor locale PNL din Ștefănești și Călinești, la care Gheorghe Savu a fost invitat și la care se deplasa în momentul conversației cu dumnealui.

La reuniune era așteptată și președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, însă aceasta și-a anunțat absența la eveniment, motivând că liderii partidului din teritoriu și de la centru au fost convocați la București pentru consultări și luarea unei poziții oficiale. Deși în spațiul public au apărut speculații privind apropierea acesteia de liderii liberali grupați în jurul lui Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Hubert Thuma, Alina Gorghiu nu a formulat până acum o poziție publică referitoare la această controversă și nici la susținerea noului premier.

Contextul politic este evident unul tensionat. Liderul PNL și premierul demis, Ilie Bolojan, și-a întrerupt ieri vizita oficială de la Chișinău unde era invitat la congresul partidului PAS, pentru a reveni la București, unde conducerea liberală este chemată să analizeze situația creată de desemnarea lui Adrian Veștea. Pentru astăzi, de la ora 17.00, au fost convocate forurile statutare de conducere ale partidului, care urmează să stabilească poziția oficială a partidului liberal.

Până la adoptarea unei decizii oficiale a PNL, reacțiile din teritoriu precum cea a primarului din Țițești indică faptul că nominalizarea lui Adrian Veștea nu este privită unitar în interiorul formațiunii liberale, existând voci locale, dar cu greutate politică, și care contestă atât persoana, cât și procedura prin care a fost făcută desemnarea.

Foto: colaj imagini politikia.ro, facebook

LATER EDIT: Acum câteva minute, afirmând că vorbește în numele primarilor PNL din Argeș, Alina Gorghiu a confirmat că face parte din gruparea care îl susține pe premierul desemnat Adrian Veștea. Iată ce a postat aceasta:


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate