[OPINIE] Metastaza politică a României

Scris de Mircea Ciungu
172 vizualizări

Când am plecat din România, oamenii din cercul de prieteni, pe care îi știam raționali, inteligenți, erau absorbiți de postul tv Antena 3. Eram sufocat de frustrare văzând cum mizeriile răspândite în acea vreme de jurnaliștii mercenari acopereau bunul simț al unor oameni pe care-i respectam. Propaganda anti Băsescu era redută pentru PSD și PNL.

Știam că Băsescu fusese angajat la Securitate. Nici nu putea fi căpitan al unui mare petrolier fără acceptul Securității. Vedeam că are un limbaj golănesc. Știam ca are probleme serioase de comportament și moralitate. Dar era singurul politician care se opunea PSD, „ciumei roșii”, cum era denumit atunci acest partid al corupției. Am votat cu Băsescu de două ori, l-am susținut în cele două referendumuri de destituire, deși era departe de standardele mele de etică și morală.

Știam că PSD și PNL, ajunși la putere, vor secătui România de resurse și de potențial. Știam că vor acapara puterea pentru mult timp si că pot duce țara într-o fundătură. Încrâncenarea contra lui Băsescu și greșelile lui au adus în cele din urmă USL la putere.

Pandemia, războiul din Ucraina, au arătat o națiune dezbinată, dezorientată, demoralizată. USL-ul, meșteșugit de doi dintre candidații de azi, a făcut posibil derapajul fascistoid, pro legionar, anti european, din toamna trecută. USL a permis infiltrarea sistemelor de securitate ale României de către un stat ostil. USL a permis avansul obținut de formațiuni politice anti europene, a sufocat fluxul de fonduri trimise de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea rapidă a României.

Au fost înregistrate progrese evidente, dar ele s-au datorat talentului românilor și potențialului enorm pe care îl are țara. Potențial pe care actuala putere nu a știut să îl folosească decât într-o prea mică măsură. Nici nu aveau cum, la cât de analfabeți și de incompetenți, la cât de lacomi și corupți sunt unii dintre „politicienii” acestei puteri.

Câte speranțe născute în zilele lui Decembrie 89 s-au scurs ca ploaia în deșert! Cât efort risipit al generației celor care aveam 30 de ani la căderea comunismului! România este astăzi într-o situație potențial catastrofală. Cu o economie subțire, vulnerabilă la recesiune, cu Rusia jinduind să „elibereze” Delta Dunării, și să-și croiască drum spre „frații slavi” din Balcani, cu o administrație americană ostilă, înconjurată de neprieteni, asaltată din interior de trădători, sufocată de analfabetism și corupție, România își cheamă cetățenii să aleagă un președinte.

Candidații actuali nu au forța, nici capacitatea necesară, să conducă un stat care are atâtea probleme de gravitate excepțională. Și care, în plus, este ostatic al unui sistem politic viciat de corupție și incompetență. Apariția acelui impostor fabricat de Tik Tok cu plată ascunsă, care a reușit să sucească mințile celor două milioane care l-au crezut mesia, toamna trecută, ne-a arătat în ce pericol este România.

Cu toate astea mulți vor sta acasă. Mulți vor vota cu splina, încrâncenați să-și răzbune profetul alungat de decizia CCR. Alții vor merge la urne ca suporterii galeriilor de fotbal, agățați sentimental de unul sau altul dintre candidați.

Când am plecat din România, cu 13 ani în urmă, atmosfera era irespirabilă. Am avut o tresărire de speranță la alegerile europene de acum câțiva ani, când împreună am împins USR spre un scor care putea să reaprindă entuziasmul. Când am strigat într-o franceză impecabilă „Mouye PSD” pe o stradă din Toulouse de față cu câteva sute de diasporeni, oamenii au reacționat cu voioșie. Aliniați ore în șir la centrul de votare, aceștia au votat în majoritate USR.

Ce s-a ales de votul lor? Ce se va alege de votul acesta? Nu-mi fac iluzii. Dar dacă acest colos care este USL nu va fi scuturat, România riscă să se înece într-o criză profundă de sistem, care să o îndepărteze de interesul național. Va deveni o hartă ușor de împărțit.

Uite că-mi pasă.

Foto: Euractiv


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate