Satul de problemele comunei, primarul Serban Cevreael se gandi sa faca o pauza de la atata munca. Fiind si in concediu medical, dupa operatie, isi puse in gand sa se duca pana in padurea de langa satul unde avea locuinta, sa vada daca au iesit ciupercile, sa vada ce mai e de taiat dintre copaci si sa mai schimbe peisajul. Ca i s-a luat sa ii vada, in fiecare dimineata pe Copaceanu band cafeaua cu el si pe madam Piramidon, dand toata ziua ochii peste cap ca sa il impresioneze cu inteligenta ei.
Zis si facut. O anunta pe Mioara ca pleaca si, dupa ce ea il boscorodi ca pe Traistuta – ba ca e cu piciorul, ba ca nu e bine sa-l forteze -, isi lua pachetul de tigari, o plasa in care puse o sticla cu apa rece de la frigider si o punga de covrigi de Buzau si iesi pe poarta.
Sontanc!, sontanc!, in carje, lua calea padurii. Ii placea sa mearga acolo, intalnindu-se cu oamenii din sat care erau multumiti ca nu i-a contorizat inca la apa si care il salutau, respectuosi pentru asta.
– Buna ziua, domnu primar, il striga tanti Fica aflata pe pragul casei. La padure?
– La padure, tanti Fica, la padure, intari primarul, mandru ca e bagat in seama.
Si asa, din vorba in vorba, din casa in casa, ajunse in padure. Urma cararea cunoscuta, numai ca, la un moment dat i se paru ca a trecut o vesnicie de cand e aici si ca locul e schimbat. Se opri si privi cu atentie, nestiind ce se intampla:
– Ce mama dracului?, se intreba cu maxima inteligenta, dar oarecum speriat. Bigudescule, unde esti?
Asta era de fapt obisnuita intrebare pe care o formula instinctiv atunci cand nu stia ce sa faca si ce zice legea si il striga pe secretar sa-l descurce din hatisul in care intra aproape in fiecare zi. Numai ca acum era singur, iar Bigudescu, la ora asta, sigur visa la o stiuca pe jar, ca acasa la el, in Tulcea si la un pahar de vin alb de Murfatlar.
– Buna ziua, domnu Serban, auzi o voce, ca de tunet, in spatele lui.
– Ioi, Doamne ce m-ai speriat, striga primarul Cevreael, intorcandu-se cu greu si uitandu-se la batranul cu ceva calvitie si barba alba. Duse apoi palma dreapta la frunte, uitand ca avea tigara intre degete, iar scrumul ii intra in ochi, ceea ce il enerva din cale afara. Da tu cine in PLM esti? intreba el, speriat, iritat si cu ochii rosii.
– Sunt Sfantu Petru.
– Pfff! Hai, ma, las-o ca e gogonata. Si eu mint, dar nu ca tine. Sfantu Petru?
Moment in care se simti ridicat in sus, ca si cum ar fi dezlipit de la sol, levitand. Se sperie si mai tare, aruncand cu cele doua carje inspre cel care se dadea drept Sfantul Petru, ca sa se apere. Numai ca cele doua carje se intoarsera la el.
– Gata, gata, m-ai convins, striga primarul Cevreael. Esti Sfantu Petru. Bine. Ma iei la tine, in rai sau ce?
– Te-as cam lua, dar nu prea meriti.
Ei, fraza asta il facu pe primar sa ii scada instantaneu glicemia si respectul de sine atat de mult, incat se simti ca si cum l-ar fi ridicat in picioare la sedinta de partid de la judet ca sa-si faca autocritica. Ba nu, mai rau, era ca si cum ar fi pierdut alegerile in fata lui Bobocel de la AntiRomania, fostul lui consilier personal cu care acum vorbea doar institutionalizat, din motive de orgolii si suspiciuni de gogulism cronic. Pai cum sa nu merite el care a avut proiecte de 400, ce zic eu 400?, 500 miliarde de lei. El, care s-a sacrificat pentru comuna, de a ajuns in carje?
– Adica de ce PLM nu merit? intreba nedumerit Serban Cevreael. Adica ce, cate nu am facut eu si doar cati bani nu am pus la cutia milei? Pai stii tu cate contracte am eu cu familia popii din comuna? Cate am eu, nu are nimeni…
– … Stiu, stiu, il intrerupse cel ce sustinea ca este Sfantul Petru. Bani dati de pomana, stiu.
– Sigur …
– … Dar, vezi tu, poate ca ai fi baiat bun, numai ca nu iti plac copii.
– Ce face? Cum Doamne sa nu imi placa, eu ii iubesc, ca sunt om bun…
– … Da, il intrerupe sfantul, dar ii iubesti pe ai tai. Cand esti primar sunt toti copii satului ai tai.
– Fu*u-i, zise primarul Cevreael stramband din nas, la asta nu m-am gandit. Toti, toti copiii? Pai cati sunt?
– Ma intrebi pe mine? zise sfantul. Tu ar trebui sa stii, ca esti primar.
– Stai sa il intreb pe inspectorul Panapoi ca el ar trebui sa stie. Incerca sa scoata telefonul sa il sune pe inspector, insa nu il gasi. Probabil ca il lasase pe masa in timp ce isi umplea plasa cu sticla de apa si cu covrigii de Buzau, atent la boscorodelile Mioarei.
– Deci nu stii…
– … Aaaaa, nu stiu. Asa e. Dar asta nu inseamna ca nu iubesc copii.
– Asta nu, dar la cum arata scolile din comuna? Cine a facut holul de la scoala din Gradizeni? Cu ce bani?
– Cu ai ONG-ului „Bunici – Nepoti de pe langa liceu”, sfinte. Asa este, recunosc. Dar am trimis sa taie iarba.
– Da, dupa ce s-au plans parintii. Si cum a inceput anul scolar, nu cu centralele termice defecte?
– …
– Si cate parcuri ai facut pentru copii in 5 ani?
– Stai ca aici am facut, zise primarul Cevreael, simtind ca ii revine sangele in obraji, pentru ca are ce sa raporteze. Unul la Doresti, unul la piata, unul la pasarela, unul la Gradizeni…
– Niciunul. Ce ai facut tu nu sunt parcuri pentru copii. Iar la Gradizeni trebuia sa incepi cu parcul, nu cu caminul, ca e doar pe hartie, iar acolo e o mare balta, cand ploua.
Simti ca ii scapa pamantul de sub picioare si se gandi: cine PLM e sfantul asta sa il intrebe ce face el, sa-l ia la intrebari ca Berbecaru ala de la Timisoara? Dar nu indrazni sa spuna nimic, ca poate, cine stie? Daca o fi pe bune si ajunge in iad?
– Ia sa vedem, continua batranul. Piste de biciclete, sa se plimbe cei mici? Caini care sa nu mai fie pe ulite si sa-i muste? Activitati de 1 iunie? Cadouri de Craciun? Burse scolare? Sa mai spun?
– Nu, e clar, ca cine stie ce mai gasesti si mie imi ajunge. Dar promit ca de la anul… o sa vezi, …
Si cuvintele il parasira, oprindu-se in gat, inlocuite de o tuse seaca ca si cum ar fi schimbat tigarile. Nu stia ce sa mai zica, ca nu gandise nimic pentru copii. Doar a si spus in direct, de l-au dat aia de la „Afisul de Miserupe Vale punct ro” pe facebook: pe el il intereseaza colectivul lui, ala de partid, atat. Nu copiii. Da-i dracu pe ceilalti, cu Gogu cu tot, ca doar asa a zis, nu?
– Vezi? Si cat crezi ca o sa mai stai primar? Eu te astept, dar daca macar pentru copiii nu faci nimic, eu nu mai am ce-ti face.
Si cu astea zise, Sfantul Petru disparu.
– Ce PLM a fost asta? se intreba primarul Cevreael ramas singur. Ce a fost asta? mai repeta inca o data ca sa-si revina.
Apoi pleca incet catre casa, sontanc!, sontanc!, iar oamenilor de pe ulita li se paru ca mergea asa, ciudat. Ca si cum vazusera o stafie, una in carje, dar care mai mult s-ar duce decat ar vrea sa mai stea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News