Au trecut, iată, doi ani și cinci luni de la atacul asupra Ucrainei. Am recitit „Război și Pace”, romanul lui Lev Tolstoi, în încercarea de a înțelege viziunea unui mare romancier rus asupra unui război care a confruntat Rusia cu o situație limită. Marea Armată a lui Napoleon a ocupat Moscova. Dar, în ciuda pierderilor de vieți și artilerie de la Borodino, Rusia a rezistat șocului și a terminat războiul mărșăluind, în cele din urmă, pe bulevardele Parisului.
Când rușii s-au pornit asupra Kievului, la 24 februarie 2022, am trăit o emoție intensă. Sunt român și cetățean francez. Am intrat în conflict cu amici proruși, am rupt relații de prietenie cu admiratori ai lui Putin din România și Franța. Și am trăit cu emoție prima fază a războiului, cu ochii pe știri.
Scriu astăzi despre războiul din Ucraina nu ca analist militar sau politic. Sunt un simplu medic român dedicat sănătății pacienților mei francezi. Modul în care acest război ne-a impactat, emoțional și material, pe noi, cetățenii europeni, este tot ce vreau să descriu. Analizele ISW, comentariile militarilor occidentali sunt cunoscute. Dar ce se întâmplă în pântecele acestui animal capricios care este societatea occidentală este o premisă și o predicție pe termen mediu și lung asupra evoluției războiului.
În primele zile ale invaziei, sprijinul pentru Ucraina în Franța era de peste 80%. Acum, conform unor sondaje, a scăzut la 60%, iar susținerea pentru ajutorul militar a scăzut de la 65% la 50%. Este vorba despre ajutorul militar pe care francezii sunt dispuși să-l ofere Ucrainei. Desigur, cifrele sunt relative, dar cert este că simpatia față de Ucraina s-a diminuat semnificativ după doi ani de război.
În primele zile de război, am participat la strângere de fonduri pentru Ucraina. Am trimis haine și bani la asociații din Toulouse, dar și din România pentru refugiați. Primăria din orașul în care lucrez a arborat drapelul Ucrainei și a amenajat spații de primire pentru ucraineni. Eu m-am angajat să consult pro bono pacienți dintre acei refugiați. Mobilizarea a fost exemplară.
Am acceptat și aprobat sancțiunile contra Rusiei, am înfruntat criza energiei, și asta după doi ani de pandemie cu Sars-Cov-2, în care nivelul de trai general a început să se erodeze. Inflația a urmat pandemiei ca supra-pedeapsă. Am răsuflat ușurat când Kievul a fost despresurat. Am trăit cu sufletul la gură asediul de la Azovstal. Ne-am indignat pentru masacrele de la Bucha și din alte localități ucrainene.
Zilele acelea sunt însă tot mai îndepărtate. Ofensiva atât de așteptată, dar eșuată, din 2023, pertractările americanilor și europenilor legate de furnizarea armamentului, limitele impuse armatei ucrainene în utilizarea muniției cu rază lungă de acțiune în spațiul rusesc, toate acestea au dus la erodarea încrederii în capacitatea forțelor ucrainene de a recâștiga teritoriile pierdute, inclusiv datorită inepției liderilor politici europeni, care i-au oferit lui Putin un cec în alb.
Cred că la această scădere a sprijinului popular din Franța și, probabil, din alte țări ale UE, a contribuit și suspiciunea de corupție din mediile politice, administrative și chiar militare ale Ucrainei. Recent, câteva zeci de funcționari au fost arestați pentru furtul banilor destinați susținerii războiului. Ucraina, ca multe din statele fostului lagăr sovietic, suferă de o corupție endemică. Ajutorul militar american a fost, cred eu, oprit la un moment dat și din cauza acestui fenomen.
Nefiind un analist militar, în opinia mea și poate că mulți dintre conaționalii mei francezi gândesc la fel, acest război nu mai poate fi câștigat de Ucraina. Putin are toate pârghiile pe care i le oferă regimul autocratic, pentru a dispune nelimitat de resursele materiale și umane ale Rusiei. Alături îi stă China, care privește cu un ochi spre Taiwan. Alături îi stau și Iranul, Coreea de Nord, chiar și India și multe din statele africane bogate în resurse. În timpul acesta, Europa se confruntă cu un val masiv de contestare a politicilor economice, agrare, sociale și, mai ales, a celor legate de imigrație.
Venirea previzibilă a lui Trump la Casa Albă, pierderea pârghiilor politice de către președintele Macron, un susținător al trimiterii de avioane și trupe în Ucraina, diminuarea ajutorului oferit de Germania, aproape la jumătate, iată factori care mie, cetățean oarecare al Franței, îmi dau imaginea unui război, dacă nu pierdut, cel puțin imposibil de câștigat.
Blinken, secretarul de stat american, spunea că dacă Trump ajunge președinte, atunci Europa va trebui să poarte războiul mai departe. Care Europă? Se vorbește tot mai mult despre pace. Un război care va mai dura câțiva ani va epuiza Europa. Rusia are parteneri puternici și fără scrupule.
La Borodino a câștigat Napoleon, care a subestimat forța colosală și puterea de sacrificiu pe care acest popor de mujici sălbatici o poate avea. Războiul se poate termina mâine cu un „eveniment” la Kremlin, dar la fel se poate termina mâine cu un „eveniment” la Kiev.
Cred că Zelenski știe că eu și concetățenii mei francezi vom fi tot mai sceptici cu privire la victoria lui. Cred că ar fi cazul să ia în calcul și un „plan B”. În locul lui, aș negocia Donbasul și toată zona locuită de rusofili la schimb cu umbrela NATO. România a trebuit să renunțe la Basarabia și Bucovina. Se vor obișnui și ucrainenii.
Asta ar feri România de tancurile rusești pe Prut. Dar, cum spuneam, nu sunt analist militar și nici politic. Ne-am cam săturat de un război care are impact asupra noastră în multe feluri. Am recitit romanul lui Tolstoi ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă azi. Și nu m-a făcut mai optimist. Sunt doar un cetățean european, iar acest articol nu este un comentariu cu pretenții jurnalistice, ci o stare de spirit.
Slavă Ucrainei! Pace acum!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News