Este realitate în ceea ce scrieți. Cred și eu că democrația, în forma ei „lărgită”, a devenit ineficientă și vulgară. Nu diferența de avere ne separă conflictual și nici coeficientul de IQ, ci nivelul de educație, capacitatea, posesia și utilizarea gândirii critice. Am făcut slalom încercând să evităm copacii din mijlocul pârtiei electorale, pentru că era singura pârtie la care aveam acces. Așa am votat „neamțul”, „marinarul”, chiar și pe „Iliescu apare, soarele răsare”.
Până am plecat definitiv din România.
UE mi-a recunoscut diploma, mi-a dat credit cu 1% dobândă să-mi cumpăr cabinet, casă și mașini. Mi-a oferit cetățenie și drept de vot. Aici, pârtia este mult mai largă… Cred că democrația nu mai este suport pentru civilizația libertății, pentru că nu mai are de propus decât proiecte extremiste. Timpul acelei aurea mediocritas, care a menținut democrația în viață, a expirat. Amestecul de civilizații a erodat fundamentele democrației și l-a înlocuit cu fundamentalism religios. Colonialismul „pozitiv” a schimbat demografia democrației. Votul se negociază rasial și religios.
Adăpostul modestiei traiului în siguranță, ancorat în valori imuabile, s-a scurs. De la woke și discriminare pozitivă s-a ajuns la strategia pumnului în gură, la suspiciunea de tip McCarthyism, de la rescrierea istoriei în interesul unor organizații neomarxiste și agresive la rescrierea geografiei în interesul unor indivizi obscen de bogați, de la ateismul dizolvant de morală la un misticism vulgar, falsificator de valori.
Eu cred că nu mai este vorba despre ce personaj politic alegem, ci despre ce valori existențiale reținem. Pentru că, din păcate, democrația nu ne mai oferă decât o bătălie oarbă de ideologii, purtată de personaje fără scrupule. Cine are monopolul patriotismului, al dreptății sociale, al iubirii christice, al empatiei? Cel care le clamează mai râvnos și mai acustic?
Democrația ar trebui să servească interesul comun al cetățenilor, în respect pentru drepturile acestora. Cine stabilește limitele interesului comun? Cine definește limitele drepturilor cetățenești? De aceea există într-o democrație justiție, parlament, guvern și presă. Când acestea încap toate într-un singur birou, oricât de oval ar fi, democrația este în moarte clinică.
Personajele mesianice, eroii pe cai albi, prorocii nu au ce căuta într-un sistem democratic. Vedem că astfel de „providențiali” au apărut de peste tot. Derapajele ideologice ale democrației sfârșesc în extremism.
În România avem simulacrul de democrație pe care l-a impus partea needucată a poporului român. Ceilalți s-au complăcut într-o idioată și nonșalantă neparticipare. Elitele postcomunismului au mimat indignarea. Limita minimei rezistențe.
Ce faună socială populează „democrația” noastră participativă? România a rămas fără „boieri” după epurările comuniste. Mă refer la acea elită academică, economică, funciară, care ar fi putut crea o națiune educată și prosperă în anii de după război. Am rămas cu elita de partid a Anei Pauker, Dej, Postelnicu, cu micii la grătar, sarea pe buza halbei și filosofia capului plecat.
Personal, nu mai ofer un vot cuiva care nu mă convinge că știe, din experiență, care este interesul comun, proiectul de țară, dead-line-ul și resursele pentru atingerea obiectivelor. La ora actuală nu este nimeni pe liste în stare să prezinte un astfel de plan coerent, corporatist. Nici măcar măscăricii interziși prin decizia CCR.
Ce-am să fac? Mă duc la pescuit. Nu mai iau pârtia democrației românești în coborâre. Câștigă un alt impostor? Foarte bine! Este treaba poporului să-l mazilească. Nu o face? Bravo lui pentru masochism.
… Sunt însă om al cetății și nimic din ce poate interesa viața cetății nu mă lasă indiferent. Voi vota totuși Uniunea Europeană, pentru că a avut încredere în mine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News