În această zi de februarie, când dragostea plutește în aer și inimile bat mai puternic, un proces neobișnuit se desfășoară pe tărâmul iubirii: Dragobete v. Valentine’s Day. În fața instanței, Dragobete revendică „proprietatea” asupra sărbătorii iubirii în România, cerând recunoașterea dreptului său de a guverna ziua iubirii în țara noastră. De ce? Pentru că, deși dragostea nu are granițe și nu se supune niciunui regulament internațional, titlul de „proprietar” al acestei sărbători pare a fi în dispută între două entități legale.
Așadar, pe 24 februarie 2025, reclamantul Dragobete a depus o acțiune în revendicare, solicitând, în mod simbolic, ca sărbătoarea iubirii să rămână în sfera sa, „deținută” de el de secole, și nu să fie transferată unui alt titlu, acela al Valentine’s Day. Căci, deși ambele sunt expresii ale aceleași forțe universale — iubirea — diferențele culturale și istorice dintre ele sunt clare. În timp ce Valentine’s Day se bucură de un impact global, Dragobete rămâne un simbol al iubirii autentice românești, legată de tradiție și de renașterea naturii.
La fel cum fetele și băieții se întâlnesc în ziua de Dragobete pentru a sărbători primăvara și dragostea tinerelor inimi, prin jocuri și gesturi simbolice de apropiere, în mod similar, Valentine’s Day poate fi văzut ca un moment de întâlnire universală a sentimentelor. Dar în România, tradițiile sunt adânc înrădăcinate în mituri și legende, iar Dragobete, fiul Babei Dochia, rămâne în continuare considerat protectorul iubirii.
În acest „proces de paternitate”, să nu uităm de valorile locale, ar zice Dragobete. Iubirea romantică și necondiționată este acel cânt pe care inima îl recunoaște înainte ca mintea să-l înțeleagă. Este vântul care dansează printre stele și flacăra care nu arde, dar încălzește până în adâncul ființei.
Ea nu cere, nu așteaptă, nu impune. Iubirea adevărată nu este un troc de sentimente, ci un dar nesfârșit, o lumină care nu se stinge nici când timpul își pierde ecoul. Este atingerea delicată a unei priviri care știe să aline fără cuvinte, este brațul care oferă siguranță fără a încerca să posede.
În forma sa pură, iubirea romantică nu caută perfecțiunea, ci îmbrățișează imperfecțiunile. Nu iubește pentru ceea ce poate primi, ci pentru ceea ce poate dărui. Este promisiunea nerostită că, indiferent de furtunile vieții, două suflete vor găsi mereu drumul unul spre celălalt.
Iubirea necondiționată nu se sperie de întuneric, pentru că ea însăși este lumină. Nu se clatină în fața timpului, pentru că trăiește dincolo de el. Este acea forță tăcută care ține două inimi legate, chiar și atunci când mâinile nu se mai ating. Poate că iubirea nu este un sentiment, ci un fel de a fi—o respirație comună a două suflete care, odată ce se recunosc, nu mai pot fi niciodată străine.
Și, în loc de a compara cele două sărbători, ar fi mai bine să le îmbrățișăm pe amândouă, fiecare aducând o bucată din magia sa. De la sărutul simbolic al Dragobetelui, care aduce noroc în iubire, până la gesturile de afecțiune de pe 14 februarie, iubirea are multe forme și moduri de a fi sărbătorită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News