Se spune că „un lider educat va cere celor din subordinea sa să fie, la rândul lor, educați și cât mai buni în ceea ce fac. Pe când un lider needucat, va cere subordonaților săi doar obediență și ascultare.”
La primăria Stâlpeni, avem fără niciun dubiu situația a doua: – un primar care a trecut prin școală repede și fără prea multe studii – și, în marea lor majoritate, subordonați care nu „suferă” de prea multă competență sau de rigoarea funcțiilor unde ar trebui să fie în slujba cetățenilor.
Și mă refer aici la nenumăratele situații în care documente emise de primărie conțineau atât erori gramaticale, repetate cât să ne dăm seama că nu era o simplă scăpare de redactare ci necunoașterea limbii române, cât și de conținut: consilieri care trebuie să meargă la Primăria Tăureni ca să își depună rapoartele de activitate, combaterea ambroziei în comună printr-un regulament al Primăriei Cluj, iar pe baza unei ordonanțe de guvern pentru comerțul în piețe, s-a aprobat obligația ca toate unitățile economice să „pupe” inelul primarului din Stâlpeni pentru un acord de funcționare, printr-o hotărâre de consiliu inițiată de Șerbănoiu și votată de consilierii PSD – PNL, fără să știe ce votează.
Acestea sunt doar câteva aspecte ce țin de documentele primăriei și consiliului local. Pentru că mai sunt și altele, precum recepția străzii Chibrit din Rădești, probabil unicat în lume, cu gurile de canalizare peste care s-a turnat asfalt. Sau Căminul de la Livezeni care a înghițit nejustificat sute de mii de euro bani din bugetul local și mai înghite și astăzi. Sau oamenii puși pe drumuri degeaba de angajații primăriei care fie nu găsesc actele pe care primăria le are, dar angajații săi nu știu că le dețin, fie nu știu legea sau cât au cetățenii de plătit taxe și impozite.
În contextul acesta, a apărut de ceva timp și fudulia, că doar este an electoral. Și unde altundeva decât pe site-ul „oficial” al comunei Stâlpeni care, în realitate, este oficial doar pentru promovarea primarului Șerbănoiu. Asta deoarece, conform documentelor emise de autorități, Monitorul oficial local al UAT Stâlpeni se află pe site-ul cjarges.ro/web/stalpeni. Aveți aici un exemplu de astfel de document.
Spuneam „fudulie”, că altfel cum să numesc articolele în care se spune că primarul Șerbănoiu a luptat, s-a zbătut, a făcut eforturi supraomenești, … și că a semnat. Ca primarul, evident. Trebuie spus că doar semnătura pe un contract nu înseamnă imediat drumuri asfaltate, așa cum s-a văzut în cazul drumului dintre Punte Oprești – Haltă Rădești făcut doar parțial. Dar și că este evident că Șerbănoiu nu a citit ce a semnat, cum ar fi contractul nr. A 47/2024 pentru modernizarea a 7 drumuri comunale, plus … reabilitarea unui pod peste râul Breaza.
Am citit de două ori fraza din acest contract, ca să nu greșesc cumva și să trag concluzii greșite. Dar acolo așa scrie: „Clauze obligatorii… Să execute, să finalizeze și să remedieze orice defecte ale lucrărilor de execuție pentru investiția „Modernizare drumuri comunale și de interes local în comuna Stâlpeni, județul Argeș și reabilitare pod peste râul Breaza”. Oare să fi terminat Șerbănoiu de reabilitat toate podurile și podețele din comună și le reabilitează și pe altele prin țară, pe banii comunei sau nu știu eu că râul Breaza se află în Stâlpeni?
Am căutat pe net: râul Breaza, afluent al Oltului în județul Brașov. Sau un altul, afluent al râului Moldova, în județul Suceava. Așadar internetul nu știe de existența unui râu Breaza care trece prin Stâlpeni și este nevoie să se reabiliteze un pod peste acesta. Am căutat și în Cartea de Identitate Europeană „Stâlpeni – Argeș – România”. Iar aici se vorbește doar despre un singur râu care trece prin Stâlpeni, Râul Târgului.
Prin urmare, primarul a semnat un contract prin care societatea trebuie să reabiliteze un pod care nu se află la Stâlpeni. Deși s-a lăudat că a semnat contractul, atât pe site-ul său „oficial”, cât și în publicațiile din județ unde are contracte de promovare din bani publici și care publica „gogoși” scumpe, la 358 de lei bucata, acum doi ani. Acum, probabil sunt mai scumpe, că este an electoral.
Ca să finalizez, impresia lăsată de Șerbănoiu și parte din angajații săi este că administrația Stâlpeni, în ultimele mandate, nu este preocupată de nimic altceva decât de interesele personale, nicidecum de rigurozitate, de interesul public, de competență sau de buna credință, făcând lucrurile în „dorul Lelii” cum se spune, dar pe bani mulți. Că anul trecut și-au majorat salariile cu procente de 10-13%, iar de la începutul anului cu încă 5%, bani publici și, după părerea mea, nemeritați! Vai și amar.
Foto: comunastalpeni.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News