Până a nu fi apărut Călin Georgescu pe scenă, trăiam în dulcea și nătânga narațiune fanariotă a babicului, mezelicului și bacșișului de cumetrie. O clasă politică aleasă prin vot democratic, din fraterii, găști, clanuri, trepăduși și traseiști cu multiple simpatii ideologice, care se dădeau socialiști, liberali, maghiari luminați, cei mai mulți cu rezultate îndoielnice la școală, toți cu un simț economic hipertrofiat orientat spre buzunarul propriu.
Ne prefăceam ca nu ne pasă de ei, ei se prefăceau ca le pasă de noi și ne vedeam toți de treabă. Noi cu firimiturile, ei cu ghiudemul și halvaua. De bine de rău, tăiam porcul de Ignat, mai trimitea finul bani din Anglia, mai o ciordeală, schi în Austria, mașini înmatriculate prin Bulgaria, mici și bere, circ la tembelizor.
Și ne trezim într-o zi cu unul venit din Austria pe un cal alb. Sărac ca fundul măgarului, zice el, dar plin de intenții bune, cât să hrănească toate frustrările românilor. O isterie antieuropeană a pârjolit mințile unor români, între care mulți muncesc în Europa, binefacere imposibilă pe vremea lui Ceaușescu, și mulți alții care primesc bani de la cei care muncesc în Europa. Nu în Rusia, în Europa! Nu sunt toți prostovani. Unii au studii superioare, scriu poezii, sunt medici, în fine, au toate atuurile să se plaseze în straturile superioare ale societății.
Ce alunecări de substanță cenușie s-a produs în cortexul acestor indivizi? Motivația ar fi prea plinul corupției guvernărilor perindate în cele trei decenii de libertate. Dar atașamentul emoțional pus sub șaua personajului Georgescu depășește țarina frondei sociale. Oamenii ăștia văd în Călin Georgescu un ghid spiritual. Asta îi face intransigenți, opaci la orice contrazice mesianismul liderului spiritual căruia i-au încredințat viitorul lor și al copiilor lor.
Un val de ură răzbate dinspre acest grup. Sunt aceiași care contestă epidemiologia și orice știință medicală, care mă întreabă pe meta dacă îmi vaccinez familia, aceiași care confundă naționalismul cu națiunea. Asta a și vrut Călin Georgescu, a și declarat că misiunea lui s-a încheiat, aceea de a învrăjbi poporul român, de bună seamă.
În spatele lui se profilează rânjetul funest al lui Putin. Ungaria este deja în curtea țarului prin grija slugii lui de la Budapesta. România este următoarea țintă. Primul pas i-a reușit. Trei milioane de români sunt gata să-și predea țara lui Putin. În condițiile în care alte cinci milioane refuză să se angajeze prin vot, face ca România să fie foarte vulnerabilă.
Sub presiunea administrației americane suntem în aceeași poziție ca Zelenski. Să nu ne mirăm dacă Trump ne va cere aurul de la Roșia Montană în schimbul scutului de la Deveselu. Credeam că le-am văzut pe toate? Că mai rău nu se poate? Ei bine, încă n-am văzut nimic. Ciolacu este primul ministru al României. Propunerea lui pentru prezidențiale este Crin Antonescu. Două personaje sulfuroase. Ce ne pot oferi?
Ieri au fost zece mii în piață, în timp ce la Budapesta au fost zeci de mii, ca la Tbilisi, ca la Belgrad. În Mai nu se joacă un post de președinte. Miza este mult mai mare. Sunt mulți oameni cu simț civic în România. Foști miniștri, profesori universitari, foști diplomați, scriitori, manageri, antreprenori, ziariști de calitate. În Franța, când a fost manifestația antisemitism, acești oameni s-au aflat în primul rând al cortegiului, în fruntea sutelor de mii! Foști președinți ai Franței au fost acolo.
Unde sunteți, doamnelor și domnilor democrați, elitele României? Dacă nu sunteți în fruntea coloanei de manifestanți care ar trebui să se întindă de la Universitate la Romană, unde sunteți? Au fost zece mii, cât o inimă. Dar acum este timpul să coborâți acolo, în fruntea lor! Dacă nu acum, atunci când? Dați-vă mâna, formați acea baricadă împotriva înfeudării țării. Parte a Europei, nu suntem vasali nimănui. Convocați un congres, stabiliți un program, cereți Președintelui să vi se alăture! Depășiți clivajele ideologice!
Românii trebuie să vă audă, să vă vadă. Ieșiți din egoismul proiectelor personale. Din birou sau redacție nu veți reuși nimic! Nu așa vă salvați conștiința! Coborâți în stradă! Salvați România!
Foto: Digi24.ro (INQUAM Octav Ganea)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News