[LEGE] Modificări legislative pentru gestionarea eficientă a cazurilor de violență de către polițiști

Scris de Redacția
334 vizualizări

Începând cu data de 31 august 2024, polițiștii din România vor acționa conform unui nou cadru legislativ, menit să îmbunătățească gestionarea cazurilor de violență. Ordinul M.A.I. nr. 138 din 22 august 2024 introduce o serie de proceduri detaliate pentru intervențiile în situații de violență, având ca scop protejarea eficientă a victimelor și prevenirea escaladării conflictelor.

Noul ordin reglementează în mod clar modul de intervenție al polițiștilor, colaborarea cu alte instituții implicate în prevenirea și combaterea violenței, precum și procedurile specifice de evaluare a riscurilor și emitere a ordinelor de protecție provizorii. Astfel, polițiștii vor putea interveni prompt și coordonat în cazurile de violență, fie că acestea sunt sesizate prin apeluri la 112, fie că sunt aduse la cunoștință în alt mod.

Conform informării transmise de Inspectoratului Județean Poliție Argeș, „intervențiile polițiștilor la cazurile de violență se realizează ca urmare a sesizărilor prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție de către persoanele implicate în actele de violență, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violență sau de către orice altă persoană care a luat cunoștință de producerea actelor de violență sau din oficiu”.

Un element central al noilor reglementări este evaluarea riscului iminent, pe baza căreia se decide emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Acest formular, completat de polițiști în timpul intervenției, va determina gradul de pericol la care este expusă victima și măsurile imediate ce trebuie luate pentru a asigura protecția acesteia.

De asemenea, ordinul prevede obligația polițiștilor de a informa atât victima, cât și agresorul cu privire la drepturile și obligațiile lor, precum și asupra măsurilor legale care pot fi dispuse. În cazurile grave, unde riscul pentru victimă este considerabil, polițiștii vor emite un ordin de protecție provizoriu, care poate include măsuri precum evacuarea agresorului din locuința comună sau interdicția de a se apropia de victimă.

În cazul în care polițiștii constată că nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu, aceștia au obligația de a informa victima despre posibilitatea de a solicita un astfel de ordin de la judecătorie, asigurându-se astfel că victima este protejată pe termen lung.

Noul ordin introduce și proceduri stricte pentru monitorizarea respectării măsurilor dispuse prin ordinele de protecție provizorii, inclusiv prin utilizarea de dispozitive electronice de supraveghere, acolo unde este cazul, conform Legii nr. 146/2021.

Foto: IJP Argeș


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate