Săptămâna trecută a avut loc „Școala Altfel” în comuna Stâlpeni, iar elevii, împreună cu cadrele didactice, au pregătit mai multe acțiuni și mai multe evenimente la care au participat și pe care le-au dus la bun sfârșit.
La Liceul Tehnologic „I. C. Petrescu” Stâlpeni, „Școala Altfel” a început pentru elevi prin organizarea unor competiții de sport ce au avut loc în sala de sport. Elevii au participat în această săptămână și la un curs de prim ajutor organizat în parteneriat cu o echipă SMURD, precum și la o acțiune desfășurată în parteneriat cu Poliția Română.
O parte dintre elevii mai mici au mers la biblioteca liceului unde au citit și vorbit despre ce meserie își vor alege atunci când se vor face mari, iar o altă parte dintre ei au mers într-o excursie organizată la Muzeul Satului Golești.
Tot în această săptămână s-au organizat și acțiuni de mediu: “Natura strigă după ajutor!”, “Pădurea înseamnă Viață!” sau “Green for Youth!”. Acestea sunt proiecte de ecologizare, de plantat copaci sau de plantat flori, acțiuni prin care elevii au învățat să protejeze și să aibă grijă de mediul înconjurător.
„Școala Altfel” s-a încheiat cu un concurs de „costume ECO”, organizat în ultima zi.
Felicităm cadrele didactice care și-au făcut timp pentru a organiza și pentru a participa la aceste acțiuni care cu siguranță au lăsat o amprentă bună și care le-au oferit elevilor experiențe frumoase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News