OPINIE | Legătura dintre bullying și educație

Scris de Ionela Birea
138 vizualizari

De când am citit articolul ăsta cu privire la ultimele evenimente din Liceul IC Petrescu, mă încearcă un sentiment de tristețe profundă. Mi-am adus aminte de mama uneia dintre colegele mele de generală care locuia în Ogrezea și, la serbarea de început de an, a întrebat dacă se vor face „ore de rasă” – motivată fiind de ceva ce i se întâmplase băiatului ei mai mare cu 1 an. Alături de chipul zâmbitor al doamnei diriginte, asta e unul dintre lucrurile care mi-au rămas în memorie, chiar la 23 ani distanță.

Încerc să mă gândesc ce putem face de acum înainte pentru ca alți copii să nu mai fie marginalizați. Și există câteva soluții pentru oamenii de bună credință, mai toate îndreptându-se în direcția educației. Conceptul de educație nu este neapărat ceva ce poți face doar la școală, dar asta nu înseamnă că școala și profesorii nu au rolul lor în educația celor mici.

Înțeleg că mai nou, abordarea „grupului de relații publice online al liceului” este, pe lângă a face bullying, să arunce vina în cârca părinților. Dar asta e doar o scuză penibilă pentru neputința unor oameni, plătiți lunar pentru a fi responsabili de educația a peste 400 de copii, 5-6 ore în fiecare zi.

Mesajul și comportamentul oricărui părinte sau profesor ar trebui să oglindească ideea că nu există nicio diferență între copii, nu contează unde locuiesc, cum arată, ce culoare are pielea lor, ori ai cui sunt. Toți copiii sunt buni, frumoși și inteligenți și ar trebui tratați la fel. Am spus „mesajul și comportamentul” intenționat, fiindcă copiii nu vor copia ce spun adulții, vor copia ceea ce fac ei.

Profesorii și părinții ar trebui sa aplaneze orice conflict între copii, nu să îl agraveze, fiind de partea unuia sau altuia. Conflicte nerezolvate în copilărie tind să rămână în același stadiu și în viața de adult.

Nu este necesar ca părerea unuia sa corespundă cu a grupului, nu toți suntem la fel. Nu toți trebuie sa avem aceeași siluetă și același model de telefon, iar frumusețea este un concept extrem de divers și de relativ.

În paralel, liceul „I.C. Petrescu” are nevoie de o politică strictă anti-bullying în care jignirile și comportamentul neprofesional al profesorilor față de elevi sau al elevilor între ei să aibă toleranță 0.

Profesorii care încalcă limita profesionalului (care în cele mai multe dintre cazuri semnifică doar a avea bun-simț și a vorbi celuilalt exact așa cum dorești să ți se vorbească ție – chiar și unui copil), precum și copiii care continuă să agreseze fizic și emoțional pe ceilalți, ar trebui să fie sancționați. Direcțiunea liceului are un istoric de a sancționa elevii (pe baza unor criterii de ei știute), deci sunt sigură că în domeniul acesta nu au nevoie de niciun sfat din partea mea. Doar cer toleranță 0.

În momentul de față înțeleg că nici măcar nu vrem să recunoaștem că această problemă există în școli, cu toate că există două evenimente despre care Gazeta de Stâlpeni a scris (acesta și cel din mai). Evenimentul despre care am scris în luna mai a fost concluzionat de comisia anti-bullying pe care doamna director a organizat-o și care se presupune că a anchetat acest incident, ca o „tachinare specifică vârstei”. Doar experiența pedagogică și empatia doamnei diriginte a clasei respective a făcut ca acea situație să fie aplanată, iar relațiile dintre copii să fie îmbunătățite. Doamna are marele merit în rezolvarea situației și în niciun caz pseudo-comisia anti-bullying a liceului.

Câte alte experiențe mai există și care nu sunt publice? Câți alți copii se simt marginalizați sau au fost jigniți de colegii și profesorii lor? Să nu uităm că bullying-ul are efecte psihologice pe termen lung asupra copiilor și fiecare copil este un adult în devenire.

Foto: Freepik


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate