„Frunze ruginii, cad pe cărări…” deja, iar prin magazine câțiva copii însoțiți de către părinți își aleg cu grijă rechizitele și hainele noi pentru că vacanța e pe sfârșite. Unii dintre ei par a păși cu entuziasm pentru prima dată pragurile instituțiilor de învățământ, iar ceilalți par ușor resemnați şi se tem că școala va începe tot online.
Copiii sunt nerăbdători să meargă din nou la școală, părinții și mai și … dar profesorii oare cum or fi?
Au ei în bagajul de achiziții toate informațiile necesare începerii activității, din 1 septembrie? Au ei răspunsuri la toate întrebările existențiale? Sunt ascultați/ consiliați, în caz de necesitate? Vor avea parte tot de scuze ȋn prima zi de școală, ȋn cazul ȋn care clasele nu vor fi reîmprospătate (zugrăvite, vopsite, igienizate), iar curțile școlilor nu vor fi „aranjate”?
Probabil s-au saturat şi părinții elevilor să fie chemați la școală, cu câteva zile în avans, să facă ceea ce ar fi trebuit să facă alte persoane. De ce oare ȋn alte localități se pune mare preț pe educația copiilor și li se amenajează spații decente de învățare, (atât ȋn interior cât și ȋn exterior), iar la Stâlpeni „nu sunt bani!” nici măcar pentru a pune puțină culoare pe gardurile școlilor, înnegrite de timp? De ce oare oamenii nu vor să iasă dintr-o zonă (nefastă) de confort?
Până în acest moment școlile/ grădinițele ar fi trebuit să strălucească de curățenie, iar profesorii, la întoarcerea din concediu, ar fi fost motivați să-și pregătească planificările, să-și reamenajeze sălile de clasa, resursele necesare începerii anului școlar. Nu să facă totul pe repede înainte (consilii profesorale, ședințe cu părinții, medicina muncii, curățenie în clasă…) și să înceapă cursurile deja epuizați. Și starea lor de bine contează pentru a avea un start bun. Sau nu?
Bullying și modele educaționale
Aş vrea să nu dezvolt aici despre bullying-ul (hărțuirea) care se practică atât ȋntre cadrele didactice cât şi ȋntre elevii din şcoli … mă abțin cu greu, văzând mirarea unora că nu se formează clase noi la liceu pentru că elevii nu doresc să ramână la Stâlpeni. Serios, chiar ne mirăm?
Pe lângă educația de calitate, elevii au nevoie şi de „modele” în spațiul şcolii, oameni pe care să-i admire şi care să-i inspire, pentru a învăța. Educația bazată pe frică nu este educație! Poate e nevoie de mai multă informare în acest sens deși internetul e plin de informații utile despre bullying. Pentru ca școala din Stâlpeni (şi din structuri) să fie şcoală, e nevoie de profesionalism, de un parteneriat şcoală-familie realist şi de implicarea autorităților locale, care pare inexistentă.
Am avut șansa să cunosc aici, câțiva profesori inimoși, care vin cu drag la şcoală şi care fac eforturi să ofere educație de calitate copiilor din comună. Să-i motivăm cumva să rămână, poate îi vor stimula și pe ceilalți, crescând anual randamentul școlar. Sigur că e nevoie și de implicarea elevilor, dar știți cum se spune:
„Profesorii care iubesc să predea, îi vor învăța pe elevi să iubească să învețe”.
Mi-ar plăcea să scriu un articol despre cât de fericiți sunt copiii la şcoală. Oare sunt, dacă profesorii intră ȋn clase plini de frustrări? Mi-ar plăcea să văd mai mulți copii care au în ghiozdane educația celor 6 – 7 ani de acasă. Sunt din ce în ce mai puțini… Mi-ar plăcea să dispară politica din școli și orgoliile distrugătoare de suflete. Mi-ar plăcea să merg în fiecare zi la şcoală, cu bucurie.
Ce mi-ar mai plăcea, nu cred că interesează pe cineva, însă nu uitați că educația începe de acasă, şcoala o continuă, o completează. Nu putem da vina pe şcoală pentru toate situațiile neprielnice ȋn care ne ajung copiii. Bunele maniere, ținuta, formulele de adresare, salutul etc., sunt doar câteva exemple ale educației corecte, primite de acasă.
Închei aici cu un citat de-al lui Aristotel:
„Educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News