Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026 afișate astăzi arată o promovare în plus pentru Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” din Stâlpeni față de situația anterioară. După contestații, numărul candidaților declarați reușiți a crescut de la unul la doi. Astfel, la cele două sesiuni ale examenului , de vară și de toamnă, se ajunge la nouă absolvenți care au promovat Bacalaureatul în 2026.
Liceul din Stâlpeni a avut, la sesiunea de toamnă, 6 candidați înscriși
Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni a înscris în sesiunea de toamnă șase candidați. Dintre aceștia patru candidați s-au prezentat la examen, doi dintre ei fiind prezenți și la sesiunea din vară, iar doi candidați au absentat. Înainte de contestații, un singur candidat era declarat reușit, iar după contestații, doi candidați au fost declarați reușiți.
Cei doi candidați declarați reușiți în final provin amândoi din promoții anterioare, nu din promoția curentă, iar unul dintre ei fusese declara respins în sesiunea de toamnă. Raportat strict la cei înscriși în această sesiune, prezența a fost de patru din șase candidați, adică aproximativ 66,7%.
În sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026, la Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni, rata de promovare a fost de 50%, întrucât din cei 6 candidați înscriși, 4 s-au prezentat la examen, iar 2 dintre aceștia au fost declarați reușiți. Ministerul precizează că, la nivel național, rata oficială de promovare se calculează din numărul candidaților prezenți, incluzând și eventualii candidați eliminați.
După soluționarea contestațiilor, la nivel național, rata de promovare în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 a crescut de la 33,8% la 36,9%, iar numărul candidaților promovați a ajuns la 10.510.
Câți absolvenți au trecut Bacalaureatul la Stâlpeni în 2026?
Pentru a înțelege corect rezultatul întregului an, trebuie analizată și sesiunea iunie-iulie, unde au fost înscriși la Stâlpeni 16 candidați. Dintre aceștia, 13 s-au prezentat, iar trei au absentat. La finalul sesiunii de vară au fost declarați reușiți 7 candidați. Dintre cei șapte promovați, șase proveneau din promoția curentă, iar unul provenea dintr-o promoție anterioară.
Adunat cu secțiunea de toamnă, rezultatul final al anului 2026 la Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni este de 9 absolvenți promovați. Dintre cei nouă promovați, șase absolvenți sunt din promoția curentă, toți promovați în sesiunea de vară, iar 3 absolvenți din promoții anterioare, dintre care unul a promovat în vară și doi în toamnă.
Așadar, în 2026, Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni a avut nouă absolvenți distincți care au obținut promovarea Bacalaureatului.
Care este rata de promovabilitate la Stâlpeni?
Cele două sesiuni însumează 22 de înscrieri, 16 în vară și 6 în toamnă. Din aceștia, trei candidați din lista de toamnă se regăsesc și pe lista candidaților ai sesiunii din vară, prin urmare, în cele două liste există 19 persoane distincte înscrise pe parcursul anului. Dintre acestea, doar 16 persoane distincte s-au prezentat cel puțin o dată la examen.
Cei nouă promovați reprezintă astfel 56,25% din totalul persoanelor distincte care au susținut cel puțin o sesiune în 2026. Asta înseamnă că doar unul din doi candidați înscriși și prezenți la cele două sesiuni de bacalaureat din acest an a fost declarat admis. Aceasta este rata anuală calculată pentru liceul din Stâlpeni, pe baza persoanelor distincte care au participat efectiv cel puțin la una dintre cele două sesiuni.
La nivel național, pentru comparație, Ministerul Educației a raportat o rată finală de promovare de 76,9% în prima sesiune și de 36,9% în sesiunea a doua, după contestații. În total au promovat 107.530 de candidați, însă o rată anuală de promovare calculată pe persoane distincte nu poate fi stabilită ca la Stâlpeni, deoarece din datele agregate publicate de Ministerul Educației nu este precizat numărul candidaților care au susținut examenul în ambele sesiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


