[OPINIE] De ce pleacă oamenii de la Livezeni?

Pentru că am fost considerată „mincinoasă”, mă simt nevoită să … scriu!

În luna iunie 2020, m-am transferat la școala din Livezeni, structură a liceului „I.C. Petrescu” Stâlpeni.

Pentru că nu aveam cunoștințe despre echipa de management a școlii, am căutat informații pe net și astfel am găsit două pagini „prăfuite” pe Facebook (una era a liceului, cealaltă, a școlii la care fusesem repartizată) și un site pe „didactic.ro” neactualizat din 2015.

Pe pagina liceului am găsit un număr de telefon fix la care am sunat după câteva zile de la repartiție. Am vorbit cu doamna director Nedelcu, care m-a invitat pe un ton cald, prietenos, să ne cunoaștem. După o prezentare generală, am întrebat-o când pot vedea școala și clasa în care urma să-mi desfășor activitatea. Am primit numărul de telefon al doamnei coordonator și mi-a zis că o va anunța despre intenția mea.

Când am sunat-o pe doamna coordonator, mi-a răspuns: ”Sunt la mare acum, voi veni la școală când voi fi disponibilă.”

După câteva săptămâni, am revenit cu telefonul, pentru că „cineva” nu dădea semne că și-ar dori să mă cunoască. Ne-am întâlnit la școală, mi-a arătat clasa și … cam atât. Încercând să aflu de ce arată ca și când nu trecuse nimeni pe acolo de muuult timp, mi-a răspuns că din cauza pandemiei și a faptului că s-au „perindat” pe acolo multe învățătoare care au plecat, chiar și după 3-4 luni. Mi-a povestit despre un domn învățător care era îndrăgit de către părinți, dar care tocmai ce plecase și dânsul de acolo.

Atunci am întrebat, ușor îngrijorată, de ce pleacă toți oamenii de acolo? Răspunsul a venit însoțit de un hohot sarcastic: ”De bine!”

După o discuție fără sens, am plecat gândind cu voce tare „Doamne, unde am ajuns?!”

Aș vrea să subliniez că veneam de la o școală internațională din București, cu o abordare avansată a învățării, școală de TOP, pe baza rezultatelor obținute de elevi (Gogu poate verifica corectitudinea acestei informații).

Am mers la inspectorat și am făcut demersurile pentru o detașare în altă parte. Totuși, ceva sau cineva m-a împins să cunosc mai întâi părinții clasei pe care o aveam la Livezeni. Am făcut repede un grup pe WhatsApp cu numerele de telefon pe care le găsisem în fișele de înscriere. Prima problemă întâmpinată a fost aceea în care trebuia să rezolv misterul numerelor de telefon trecute „doar așa, să fie” în dreptul fiecărui copil și care nu aparțineau de fapt părinților.

Mă rog, am luat legătura cu părinții și în luna august ne-am cunoscut, m-am prezentat, le-am expus viziunea mea despre ceea ce înseamnă educație de calitate.

Părinții au părut încântați și s-au oferit să mă ajute să dezinfectez sala de clasă și nu numai. Au venit în mai multe serii de câte două mămici. Au curățat pereții, au pus perdelele, iar tăticii au montat diverse panouri. Împreună am vopsit și recondiționat o catedră veche de peste 40 de ani, care arăta cumplit. În week-end, am mobilizat o echipă de voluntari, bărbați și femei (părinții clasei mele, înarmați cu pensule, vopsea, diluant) și împreună am vopsit gardul din fața clasei și băncile exterioare, scorojite de timp… Până la sfârșitul lunii august, clasa noastră era pregătită pentru a-și primi ,,boboceii”. Așadar, am decis să rămân.

Menționez că eram în concediu pentru creșterea copilului, până la 1 septembrie 2020.

În ultima zi din luna august a fost convocat consiliul profesoral în care eram anunțați că de luni, 1 septembrie 2020, ne vom prezenta la școală pentru a ne pregăti materialele de lucru și sălile de clasă. Ca un elev conștiincios, am ajuns cu 15 minute mai devreme și am așteptat o oră în fața porții ferecate cu lanțuri și lacăte.

După o oră, am sunat-o pe doamna director Nedelcu s-o întreb dacă nu cumva trebuia să merg la liceu. ,,Nu, tu trebuie să fii la structura ta, la fel ca și colegii tăi”, mi-a răspuns. Într-un final, mi-a deschis femeia de serviciu, pe care nu o anunțase nimeni că trebuie să fie la școală.

Așadar, până pe 10 septembrie am fost aproape „singura în curtea școlii” ca să nu zic cum m-am simțit de fapt; rar a trecut cineva pe acolo, doar așa … „de bună ziua!”. Iar cu 2 zile lucrătoare înainte de începerea școlii am fost propusă coordonator în cadrul Consiliului Profesoral și validată imediat în Consiliul de Administrație.

De aici a început nebunia.

În prima zi de școală, în timp ce făceam cunoștință cu noii mei elevi, a apărut un „tovarăș” polițist care „a urlat” (poate din cauza măștii, mă gândesc) la mine pe motiv că stăteau părinții îngrămădiți la poarta școlii.

– „Cine-i coordonator aici și de ce nu gestionează corect situația?” Tot atunci mi s-a cerut o situație despre câinii din curtea școlii și alte documente care se fac chiar în prima zi de școală: da, recensământul câinilor.

Așadar, nu am fost numită coordonator la 1 septembrie 2020, ci fix în prima zi de școală. Nu am primit inventarul școlii până în data de 5 decembrie și atunci cu mare greutate și cu scandal, făcut de către domnul contabil. Nu-i dau numele pentru că nu contează.

– ,,Chei? Ce chei?”, m-a întrebat fosta coordonatoare când le-am cerut. „Eu nu am chei de la școală, de la nimic.” Puțin mai târziu, m-am trezit cu un pumn de chei pe catedra clasei mele și am aflat că sunt cheile de la toate încăperile/ sălile (fără etichetă).

Într-o lună și jumătate, cât am coordonat școala, până la intrarea în online, am cerut doamnei director diverse materiale (vopsea, var, pensule etc) … și ghiciți ce? mi-a dat, deși mi s-a tot spus că nu o va face. Am rugat fochistul de atunci să mă ajute să dăm puțină culoare școlii vechi și să vopsim în alb niște tocuri din clădirea nouă, care erau albastre și nu se potriveau cu nimic. Și mie îmi place curcubeul, dar doar pe cer.

Am început apoi să amenajez holul din clădirea nouă, deși clasa mea se afla în corpul vechi. Am apelat la ajutorul doamnei viceprimar, solicitându-i resursa umană care să vopsească pe ici, pe colo; materiale aveam. Mi-a răspuns după o săptămână, negativ, deși la televizor afirma aproape convingător că-și dorește o ,,educație de valoare’’ în comună.

Cancelaria funcționa în fostul birou al directorului. O încăpere îngustă, cu o masă și 3 dulapuri lipite pe care trona un televizor și niște scaune aliniate ca la cinema. Distanțare socială? Nici vorbă.

La recomandarea doamnei director, am mutat cancelaria la locul ei, stabilit la construcția clădirii (în care atunci „zaceau”, înghesuite, niște calculatoare). Am mutat calculatoarele cu ajutor, evident, într-o sală spațioasă și dotată din clădirea veche, care era încuiată. Am făcut, prin urmare, un birou al coordonatorului, în care am primit colegi, inspectori, metodiști. Am reamenajat o cancelarie decentă și un laborator de informatică.

În capătul holului, într-o încăpere mică, mică, erau depozitate, în saci, niște cărți care făceau parte din biblioteca școlii și niște televizoare/monitoare vechi, pe jos. Pe cine a interesat de ea? Bibliotecarul, pentru ce și-o fi primit salariul?

În luna decembrie, în concediu fiind, la solicitarea doamnei director de atunci, a venit un IT-ist și am montat suporturi pentru videoproiectoare. În biroul coordonatorului au rămas doar calculatorul și imprimanta la care aveau acces toți colegii, dacă solicitau. N-au făcut-o, dar cineva mai avea o cheie și intra acolo când eu nu eram. Cum am descoperit? Vă povestesc…

Într-o zi am uitat un stick personal în calculator (ușa era încuiată). A doua zi, am găsit un alt stick cu toate datele de pe cel personal copiate în el. Probabil că persoana care a făcut asta s-a grăbit și, în viteză, a luat stick-ul meu și mi l-a lăsat pe al său. A recunoscut cineva? Nici vorbă. Am fost la poliție, mi-au zis că este o anchetă mult prea amplă și că trebuie să cheme procuratura pentru asta, apoi fiecare coleg va trebui să meargă la Câmpulung să dea declarații și pentru că „nu sunt o sfântă”, cum bine zice Gogu, am oprit cercetările.

Am fost contactată de către domnul contabil de atunci, care încerca să mă forțeze să-mi schimb banca pentru virarea salariului la BCR, pentru că e banca pe care o agreează școala. M-a amenințat că, dacă nu-mi schimb banca, nu-mi va vira salariul. Nu am schimbat și, pentru că am îndrăznit să-l înfrunt, salariul meu intra în 5-6 tranșe, banca oprind comision de fiecare dată. Noroc că a venit un alt contabil competent care mi-a virat salariul întreg, fără nicio presiune. Așadar, se putea.

La începutul lunii ianuarie, când a fost numit interimar, actualul director „flutura” verbal 3 cuvinte magice: corectitudine, competență și colegialitate. Până astăzi nu a respectat măcar unul.

Doar pentru că am fost numită prin decizie de fosta doamnă director, din primul moment a început să mă hărțuiască. Tot ce am făcut nu a fost bun, în cele câteva luni de activitate:

1. Am solicitat primăriei, cu adresă, să asigure paza instituției. Am fost sunată și certată – ,,Ce, tu nu știi că primăria n-are bani?”
2. Am încercat să identific niște surse de finanțare/ sponsorizare, pentru îmbunătățirea climatului din școală (primăria/școala neavând un buget pentru ameliorarea condițiilor); chiar am depus o cerere de sponsorizare (pe care doamna director abia a semnat-o sub presiunea Consiliului de Administrație) și ar mai fi urmat și altele, pentru că mai sunt și OAMENI cu suflet și atenți la nevoile/ neajunsurile tinerilor învățăcei.
3. Am cerut recondiționarea holului și, cu chiu cu vai și la intervenția unui inspector, s-a rezolvat.
4. Când îngrijitoarea școlii Livezeni și-a rupt piciorul, mi-a fost trimisă o femeie, beneficiar de asistență socială pe legea 416, despre care nu aveam nicio informație cum că ar respecta normele anti-Covid și o formare pentru utilizarea biocidelor, utilizate în procesul de dezinfecție. Am cerut o dovadă și am fost ,,băgată într-o ședință” care s-a finalizat cu țipete și amenințări.
5. În loc să facă tot posibilul să se repare centrala termică, doamna director a luat decizia de a muta două clase (preșcolari și școlari mici) într-o sală de festivități a grădiniței cu program prelungit. Am refuzat și dl. primar ne-a ajutat reparând centrala defectă. Deci, se putea! Oare care era scopul acelei mutări?

Plus multe altele. Așadar, cineva minte cu nerușinare!

Toate aceste informații au ajuns și la inspectorat, de unde am primit toată susținerea, mai puțin a unui domn inspector de istorie, numit politic, înțeleg, de aici, din comună.

Ca urmare a activităților desfășurate în scurta perioadă în care am coordonat școala din Livezeni, am fost demisă pe motiv de comunicare deficitară cu conducerea (de fapt cu actualul director interimar). Nu pentru incompetență. Și poate nu știți că, în afara de mine, de când a fost numit noul director, au demisionat 4-5 persoane din funcții cheie. Oare de ce?

Doamna director, în timp ce mă hărțuia telefonic, mi-a mai zis că se comportă așa cu mine pe motiv că nu mă vor colegii. Eu am o listă de susținere care o contrazice (listă pe care am întocmit-o la îndrumarea unei persoane competente și abilitate).

Ce aș dori să se înțeleagă este faptul că nu am servit și nu voi servi nicio structură politică; scopul și misiunea mea este să îndrum/călăuzesc copiii ce-mi sunt încredințați, în primii lor ani de școală. De modul în care copiii sunt îndrumați în acești ani, depinde succesul lor în viață. Dacă ar fi să mă judece cineva, să mă judece: pentru că îmi fac cu superficialitate meseria, nu pentru că nu accept să fiu umilită de cineva, așa cum s-a întâmplat. Pentru că am fost și voi rămâne verticală, oricare ar fi consecințele!

Și totuși: de ce pleacă oamenii de la Livezeni?

„Nu sunt un intermediar printre creaturi, fiindu-le slujitor celor superiori și stăpân celor inferiori!”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News