„Orice adevăr trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară, negat vehement. A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine înţeles.”
– Arthur Schopenhauer
„A nega”, rădăcină a cuvântului „negaționism”, înseamnă simplu spus, a contesta sau a anula. În perspectiva acestei legături gramaticale și de semantică, negaționismul este astfel, atitudinea sau modelul de gândire prin care sunt negate sau falsificate realități istorice, sociale, culturale și altele sau chiar memoria populară a unor comunități, etnii ori popoare.
Dacă psihologii au încercat să lege negaționismul de o inteligență scăzută (detalii despre un astfel de studiu găsiți în G4Media), tot mai mulți istorici precum Thierry Wolton, climatologi, analiști ai comunicării și sociologi constată că negaționismul a devenit îngrijorător tocmai pentru că a devenit un fenomen de masă, tot mai răspândit cu ajutorul social media și al presei care și-a părăsit rolul său de informare obiectivă.
NEGAREA REALITĂȚII ISTORICE
Fiecare dintre noi cunoaștem persoane, ori ne-am lovit de situații în postările din social media care promovează realități false, ori se contestă adevăruri pe care le cunoaștem foarte bine cum sunt ele așezate în raport cu adevărul. Spre exemplu, afirmații ca „Epoca de Aur a lui Ceaușescu a fost ceva foarte bun”, ori că „în raport cu ce se întâmplă astăzi, în comunism era de mii de ori mai bine” sunt contrazise de datele istorice și de consemnările realităților de atunci.
Raportul dintre PIB-ul României din 1989 și cel de astăzi, ca să iau doar un exemplu de apel la date care să arate că situația a stat exact invers, este zdrobitor pentru astfel de afirmații negaționiste. România avea în 1989 un Produs Intern Brut de 41,45 miliarde de dolari. Indexată cu inflația, valoarea ar fi astăzi de 97,83 miliarde de dolari, în timp ce în anul 2022 PIB-ul României a fost de 301,26 de miliarde de dolari, arată o analiză Digi24. Asta înseamnă că acum producem de peste trei ori mai mult decât în 1989, fapt care contrazice afirmațiile negaționiștilor, nostalgici după comunism.
Negarea crimelor comunismului, legionarismului, nazismului și altor ideologii de masă este îngrijorătoare. Aceste ideologii au provocat milioane de victime nevinovate prin războaie, închisori, lagăre de muncă și de exterminare, deportări, execuții violente și înfometare ca politică de stat. Holodomorul și Holocaustul sunt exemple ale atrocităților produse de om împotriva semenilor săi.
De aceea, creșterea numărului de negaționiști în rândul românilor, inclusiv unii care nu au trăit acele vremuri întunecate ale istoriei, este un semnal de alarmă pentru orice societate care ar trebui să rămână sănătoasă moral. Conform Euronews, o analiză arată că 48% dintre noi sunt negaționiști în raport cu regimul comunist, iar 41% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, care nu au trăit în Epoca de Aur, spun la fel, că perioada comunistă a fost un lucru bun.
Asta însemnând că pâinea pe cartelă, Securitatea, alimentatul cu porția stând noaptea la cozi kilometrice ca să punem combustibil în autoturisme românești produse ieftin dar prost, porția de 2 ore de televiziune din care 90% era propagandă pentru partidul comunist sau moartea celor care au făurit România Mare în temnițele de la Sighet și Pitești, și multe altele … pentru toți acești negaționiști sunt un lucru bun.
În contradicție cu toate evidențele istoriei, cu datele din arhive, atât cât mai sunt ele păstrate, dar și cu multele consemnări de memorie privind acele timpuri, devine evident că adulația pentru acele timpuri nu este altceva decât o sminteală în masă, un fenomen care are din păcate un impact tot mai mare și care va fi, fără îndoială, folosit de forțele politice de rea credință pentru a manipula și a câștiga puterea.
NEGAREA CARE UCIDE
În afara negaționismului istoric, există bine ancorat în mentalul multora dintre noi și alte tipuri de negare. Negaționismul climatic, spre exemplu, adepții acesteia negând procesul de încălzire globală, deși iernile sunt tot mai scurte și atipice, cu temperaturi peste media anilor precedenți. Iar verile devin insuportabil de toride, cu efecte de deșertificare pentru suprafețe de teren tot mai mari din România. Dar care se folosesc de zilele în care totuși ninge, ori e frig, ca să spună „Aha! Așa arată încălzirea globală?”, folosind un caz particular și tot mai rar de efecte normale ale iernii, pentru a induce o concluzie negaționistă ca pe una general valabilă, prin care se contestă realitatea.
Sau negarea existenței virusului care a adus pandemia de COVID: dacă virusul nu există, de ce am sta în case, izolați, de ce am purta mască sau ne-am vaccina? Deși statistica arată că numărul de decese din perioada pandemiei a fost cu mult mai mare decât numărul de decese din anii anteriori, iar un procent cuprins între 60% și 80% dintre cei decedați de COVID au fost persoane nevaccinate. Însă s-au folosit, ca și în cazul de mai sus cu negaționismul climatic, de orice caz particular în care vaccinul a avut consecințe, pentru a induce și în această problemă o concluzie general valabilă că vaccinul ucide. Deși a fost singura armă împotriva virusului SARS-COV-2, iar prin extensie, acum România înregistrează un val de cazuri de rujeolă, prin nevaccinare.
Din păcate multe vieți omenești pier, din care foarte mulți sunt copii, din cauza acestui negaționism. Fie prin inundații, furtuni puternice și prin temperaturi tot mai mari care afectează starea de sănătate, din cauza încălzirii globale, ori prin ignorarea protecției împotriva virușilor care amenință sănătatea, îndeosebi plămânii și nivelul de oxigen de sânge, cauza deceselor de COVID. Dar din păcate, nimeni nu răspunde pentru propaganda negaționistă care a produs acest număr mare de decese inutile, ori care ne afectează sănătatea.
NEGAȚIONISMUL CRONIC CA POLITICĂ DE STAT
Dacă toate cele scrise până acum sunt negări ale evidenței și ale realității la nivelul individului sau al grupurilor de indivizi, altfel stau lucrurile când negaționismul devine politică de stat. Căci ce este negarea nivelului scăzut al educației populației, decât o evidență ignorată de guverne? Un efect al alocării unui procent tot mai mic din PIB pentru educație, dar pansată ideologic cu programe pompoase și ineficiente precum „România Educată”?
Ce este altceva decât negaționism, menținerea prin politica statului a sănătății la un nivel de risc de siguranță a individului, în spitale în care mișună insectele, iar infecțiile nosocomiale sunt un „dar” al sistemului sanitar pentru pacienți la externare? Ori evidenta mutare a costului sănătății de pe umerii statului pe umerii pacienților, trimiși să se trateze la clinici private, de medici care practică și meseria la stat doar în scop de recrutare de clienți pentru cabinetele și clinicile lor private?
Inclusiv siguranța națională a fost „soluționată” negaționist de către premierul Ciolacu, care nega existența unei probleme a pregătirii populației pentru război, în contextul invadării Ucrainei de către Rusia. „Nu este cazul să ne pregătim pentru război”, afirma premierul României, Marcel Ciolacu, în timp ce tot mai mulți oficiali europeni, inclusiv Șeful Statului Major al Armatei Române, avertizau despre pericolul pe care îl reprezintă Putin pentru această parte a lumii. De ce „nu este cazul”? Pentru că negarea amenințării Rusiei a devenit politica de stat a actualei coaliții de guvernare.
Și nu este singurul domeniu. Negarea inflației ca pârghie de sărăcire a populației este tot o politică negaționistă a guvernelor PSD – PNL, în condițiile în care România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, de peste 7%. Sau negarea efectelor Programului Național de Reziliență și Reconstrucție, mai ales a procentului din PIB care se alocă pensiilor, de 9,4%. Acum, după ce s-a renegociat la peste 12%, a rezolvat cumva această renegociere problema pensiilor mici? Nu, evident, dar lasă guvernului pârghia unui deficit tot mai mare, în timp ce ne promit că va fi bine.
Asta deși din „hulitul” PNRR se construiește astăzi infrastructură rutieră și feroviară, se dotează instituțiile de învățământ, se introduc utilități în localitățile din România, plus alte beneficii, negate a fi benefice de guvernele României de până acum deoarece, … PNRR nu este bun. Indiferent de motiv, cum ar fi că a fost negociat cu Uniunea Europeană de alții, unii din ei în opoziție, ori pentru că impune restricții de execuție bugetară pentru guvern, este contrar evidenței să afirmi prin discurs public că acest program de finanțare europeană nu este bun, alimentând ca mesaj partidele eurosceptice.
De fapt ce soluție mai bună la rezolvarea problemelor decât negaționismul există? Avem amenințare la graniță și cad dronele prin Dobrogea? Da, dar „nu există, domnule, nicio amenințare”. Iar dacă dispare problema amenințării prin negare, atunci ce soluție la problemă să găsim dacă nu mai este o problemă? La fel, „nu există, domnule, nicio inflație” pentru că s-a dus Ciolacu și a cerut să nu se crească prețul la cozonac. Sau pentru că și-a făcut, cu televiziunile după el, cumpărăturile la supermarket, iar din 100 de lei și-a umplut coșul de cumpărături. O realitate pe care însă românii o resimt altfel.
Amintesc și rezultatele proaste la Simulările Bacalaureatului și a Evaluării Naționale, ascunse prin anonimizare și secretizare. Că dacă nu avem rezultate, mici sau pari, bune sau proaste, atunci, unde este problema? Nu mai există nicio problemă și astfel, nu mai este cazul să găsim soluții.
Și că am vorbit de secretizare, la fel se procedează cu defrișările care nu există, cu arderile de gunoaie de către impostori care nu există deși cresc nivelul de poluare din aerul pe care îl respirăm, ori cu cheltuielile pentru vila de protocol a lui Iohannis, care nu este pentru Iohannis, ca să rămân în zona negării prin secretizare. Plus costul cu excursiile extravagante ale acestuia.
NEGAȚIONISMUL DE STÂLPENI
Atunci când scriam că nu se fac investiții la Stâlpeni, ori că se face scump și de calitate proastă, primarul Șerbănoiu nega public această evidență, într- ședință de consiliu local, spunând că să venim să vedem investițiile de sute de miliarde pe care le-a făcut acesta în comună. Negaționism pe am făcut tot efortul să-l combat cu probe, arătând starea jalnică a Uliței Chibrit, spre exemplu, ori a costului incredibil de mare al modernizării Căminului de la Livezeni, investiție pentru care primăria a fost „vizitată” de procurorii DIICOT, însoțiți de mascați.
Apoi a fost negată Gazeta de Stâlpeni, ca site care informează obiectiv, spunându-se că avem ceva personal cu cineva, că vrem doar bani (a-propos de asta, recitiți „interviul” cu directoarea liceului luat de profesionistul care practică jurnalismul la chiuvetă), cerându-se intervenția poliției pentru aflarea surselor sau chiar închiderea sa. De fapt gazeta nu a făcut altceva și va face în continuare, decât a arăta realitatea, așa cum este ea, prin documente, cifre sau imagini/video și alte probe că există ea în comuna Stâlpeni.
Dar nu numai asta se neagă la Stâlpeni. Se neagă că primarul Șerbănoiu nu este o persoană educată și că este important, totuși, un nivel mai mare de educație a persoanei care conduce comuna. Că gunoiul, câinii vagabonzi sau iluminatul public nu sunt o problemă. Că sunt funcții în primărie menținute ca să fie recompensate niște servicii făcute primarului. Ori că nu există urși la Stâlpeni, afirmație făcută în ultima ședință de consiliu local, deși ursul a avut două atacuri asupra animalelor și a fost văzut și într-un al treilea caz anul acesta.
Și, că am vorbit de ședințele de consiliu, nici ultima transmisie a ședinței, din 28 martie nu este o problemă. Ce dacă a fost o înregistrare execrabilă, făcută de un individ care se aude pe înregistrare și pare novice în domeniu? Este asta o problemă? Nu, evident, cum nu este o problemă că primarul a dat afară un jurnalist când acesta dorea acum câțiva ani să înregistreze profesional ședințele de consiliu la Stâlpeni.
Chiar și la liceu, că tot am amintit de interviul „la chiuvetă”, s-a negat faptul că directoarea liceului face bullying, asupra elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar. Ori că nu are competența și buna credință necesare îndeplinirii funcției pe care a câștigat-o printr-un concurs politic, prin intermediul unui viceprimar care neagă și ea indolența cu care a pus o movilă de bitum peste trotuarul public, pentru a-și face intrare din DN73 pe parcelă.
Negaționism care, în relația cu Stâlpeniul, există și la nivelul ISJ. Și pe care l-am constatat încă de când am început să scriem despre ce se întâmplă cu învățământul la Stâlpeni. Susținut chiar de răspunsul dat acum câteva zile de către inspectorul general școlar Dumitru Tudosoiu că „nu am demis și nici nu i-am solicitat demisia doamnei director”. Chiar așa, deși petițiile curg râu și s-a ajuns să se ceară intervenția poliției la 112 pentru rezolvarea unei situații apărută la Liceul Stâlpeni și dacă nu există nicio problemă cu doamna Postelnicu, de ce ar cere sau ar impune acesta o demisie?
CONCLUZIE
Negaționismul este o evidență ce nu ar trebui … negată. Devine nu numai un mod de gândire, ci se întoarce asupra noastră ca politică de stat, de pe urma cărora toți avem de suferit prin inflație, prin populism ieftin, prin afectarea siguranței naționale sau a celei personale, prin incultură și servicii publice din ce în ce mai proaste.
De aceea am atras acest semnal de alarmă, atât pentru noi ca indivizi, cât și pentru noi în calitate de cetățeni care ar trebui să conștientizăm acest pericol, tot mai crescut la adresa fiecăruia dintre noi. Iar răspunsul la negaționism nu poate fi decât căutarea și prezentarea realității, așa cum este aceasta, cu probe constând în cifre, statistici, imagini, memorii, documente sau altele care indică existența a ceea ce se neagă. Indiferent dacă negaționiștii ne înjură sau nu. Că probe care să le dovedească negaționismul, nu au. Și acesta este, din fericire, punctul lor sensibil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News