[OPINIE] Ultimul meu comunicat…

Scris de Daniel Dobrișan
1,6 mii vizualizări

Pentru că au apărut foarte multe reacții cu privire la un articol în care este amintit și subsemnatul, dar și pentru că vreau să comunic cât mai mult și mai deschis, vin cu acest ultim „comunicat” din poziția de membru de partid.

Am muncit mai mult pentru partid și mai puțin pentru mine!

Am devenit membru PNL acum aproximativ un an, iar de atunci și până în prezent am mers fizic în campanie electorală pentru candidatul de atunci, Laurențiu Dumitra. Am contribuit cu totul la campania locală online a candidatului PNL, fie că a fost vorba de postări, de administrarea paginii sau de răspuns la comentarii, mai exact de a lua apărarea în online, atât a partidului, cât și a candidatului.

Nu au fost puține critici, nu au fost puține înjurături, nu au fost puține jigniri pe care le-am primit, însă am tras pentru echipa pe care o credeam câștigătoare la acel moment și pentru încrederea pe care am oferit-o acelor oameni pe care i-am întâlnit. Am făcut toate astea chiar dacă asta însemna că personal să am de pierdut și imagine și timp, dar și energie.

Munca prin proiecte!

Și înainte de alegeri, dar și după alegeri, am lucrat și lucrez în continuare la proiecte. Unele au fost aprobate, altele mai au de așteptat, iar de fiecare dată am cedat aceste proiecte către partid, fapt vizibil inclusiv în coperțile fiecărui proiect în parte, pentru că sunt făcute în culorile galben-albastru și au sigla PNL; ceea ce vreau să spun e că nu mi-am însușit singur toată munca din acest an.

Nu mi-am asumat niciodată singur proiectele pe care le-am făcut, întrucât am considerat că suntem o echipă în care cu toții avem același obiectiv, greșim și învățăm unii de alții, mai exact ne susținem reciproc. Acesta este singurul lucru pe care mi l-am dorit, să fiu susținut și să nu fiu lăsat singur.

Nu am cerut și nici nu voi accepta vreun post pe filieră de partid, pentru că asta înseamnă să-ți pierzi libertatea de a spune lucrurilor pe nume. Prefer să-mi câștig locul meu, fie el chiar și de simplu lucrător comercial cu salariu minim, așa cum sunt acum, decât să primesc un post doar pentru că sunt dedicat unei persoane controversate. Și tocmai asta este și problema unora cu mine: nu mă „au la mână” cu nimic, nu-mi pot reproșa nicio înțelegere ascunsă cu ei, nu-mi pot face nimic.

Timp de un an PSD a încercat să mă oprească direct, prin familie sau prin partid!

Am deranjat clar „sistemul” local. Am deranjat aranjamentele multora, așa că PSD a încercat să mă oprească mai întâi direct. Bineînțeles că nu au putut, așa că au trecut la familie, prin amenințări cu subînțeles către un membru din familia mea. Cum nici asta nu a funcționat, s-a întâmplat ceea ce mulți ați citit, s-a trecut la pedepsirea mea prin partid. Iar aici au fost aproape, foarte aproape să mă oprească, pentru că am avut încredere în oameni și nu mă așteptam să se întâmple aceste lucruri. Evident că a fost un șoc pentru că nu m-am așteptat la așa ceva, dar…

Oare chiar m-au oprit?

Nu au reușit și nici nu vor reuși vreodată să mă oprească pentru că la 17 ani mi-am spus că mă voi implica și tot ceea ce voi face va fi pentru oameni, nu pentru mine. Așa că, într-un fel sau altul, am promis oamenilor că mă voi lupta pentru ei și nu pot să nu mă țin de promisiune.

Dacă aș fi făcut totul pentru mine, atunci cu siguranță, după întâmplarea din ultima ședință a CL Stâlpeni, m-aș fi oprit: aș fi spus că pur și simplu nu are rost să mai continui și mi-aș fi văzut de treaba mea în continuare. Însă nu sunt aici pentru mine: sunt aici pentru oameni, sunt un om bun care reprezintă alți oameni buni.

Ce se va întâmpla mai departe?

Nu vreau să intru în detaliile articolului de pe gazetă despre ultima ședință a PNL Stâlpeni. Vreau să spun doar că, printre altele, mi s-a reproșat faptul că imaginea partidului a avut de suferit în sens negativ din cauza relărilor din ultima ședință ordinară a CL Stâlpeni. Așa că, după ce m-am gândit și am judecat la rece toate cele întâmplate, am luat hotărârea de a nu mai amesteca partidul cu acțiunile mele.

Așadar rămân în continuare membru de partid, unde voi ajuta atunci când mi se va cere ajutorul. Însă, în ceea ce privește acțiunile mele de aici încolo, mă voi prezenta drept Daniel Dobrișan, simplu cetățean al comunei Stâlpeni.

Totodată, am început, așa cum ați aflat dintr-un alt articol, demersurile juridice pentru înființarea unei asociații, a unui ONG în comuna Stâlpeni, alături de oameni implicați în societate, prin care voi continua cu proiectele, cu acțiunile, cu inițiativele și nu mă voi mai implica atât de tare în ceea ce presupune factorul politic. Astfel încât singura imagine pe care o voi mai afecta, dacă va fi așa, va fi cea a subsemnatului.

Concluzie

Sincer să fiu, deși au trecut numai 3 ani de când am început să mă implic și deși am făcut o mulțime de greșeli (probabil cea mai mare fiind redactarea unui alt comunicat „celebru”), simt că e un nou început pentru mine. Un alt drum pe care intru de acum și care sper că mă va ajuta pentru a putea ajuta mai departe.

Închei spunând că am observat că fiecare greșeală m-a condus către alți oameni buni cu care să pot forma o echipă, care să se lupte cu adevărat pentru Stâlpeni, comuna noastră.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandări

Scrie un comentariu

*Prin trimiterea comentariilor, ești de acord cu politica de confidențialitate privind prelucrarea datelor personale.


Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate