Mișcarea #rezist – adevăr și manipulare

Scris de Andrei Vacaru
5,mii vizualizari

Pentru că am fost unul dintre participanții neimplicați politic la protestele #rezist, pentru că jandarmii mi-au gazat copiii la protestele din 10 august, pentru că mulți înghit pe nemestecate propaganda partidelor de rea credință și servitorilor lor din presa aservită politic, pentru că se râde cu ușurință în nas celor care s-au împotrivit regimului Dragnea (recunoscut ca unul de rea credință, rea credință pe care nici măcar nu a mai încercat să o ascundă), m-am gândit să abordez și acest subiect sensibil pentru unii dintre dumneavoastră, dar necesar pentru a fi pus pe fundamente de adevăr.

Mic istoric

Semințele aducerii statului român pe fundație de rea credință au început în 2012, imediat după căderea guvernului M.R. Ungureanu și instalarea puterii PNL – PSD (USL). Atunci s-au încălcat cu intenție norme de drept, precum schimbarea prin OUG a Avocatului Poporului de atunci și punerea în locul acestuia, cu blocarea sesizării CCR, a lui Valer Dorneanu. Iar Valer Dorneanu este cel care a blocat implementarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și șeful CCR de astăzi. Un mic abuz la adresa statului de drept, despre care nu vă vorbește astăzi nicio televiziune!

De atunci și până în 2016 am avut un „pact de coabitare”, Ponta – Băsescu, finalizat cu incendiul de la Colectiv care a dus la demisia lui Ponta (atenție!, la presiunea lui Liviu Dragnea în partid) și instalarea guvernului tehnocrat Ciolos. Guvern care nu a făcut altceva decât să dea impresia unei relative reveniri la normalitate și care, pe baza blatului din USL și alianței PNL-PDL, a dus la scăderea interesului pentru politică și o prezență la vot dintre cele mai mici de după revoluția din 1989.

Ce a fost mișcarea #rezist?

Imediat după câștigarea puterii de către PSD și ALDE în 2016, pe fondul problemelor penale ale lui Liviu Dragnea, precum și a unei înțelegeri invizibile între partidele de atunci, începând cu OUG 13/2017, s-a încercat încălcarea unei linii roșii dintre moralitate și imoralitate.

Ce este imoralitatea? Este o zonă relativă pe care cineva (sau un grup de putere) vrea să o modifice atunci când acțiunile lui/lor sunt îndreptate împotriva societății. Ce a vrut Dragnea să facă a fost să scoată furtul și alte infracțiuni din zona imorală, antisocială și să le ducă în zona amorală, adică în zona fără de valori, dar acceptate de lege. Și nu numai furtul, pentru că legea recursului compensatoriu a scos din închisoare, mai devreme de ispirea sentinței, inclusiv violatori și criminali. De ce? Pentru că nu conta niciun preț dacă Dragnea scapa de închisoare!

Protestele #rezist exact asta au vrut să împiedice: scoaterea furtului și altor fapte ilegale din codul penal și rămânerea acestora, ca în orice țară civilizată, în zona faptelor antisociale, pedepsite de lege. A fost de fapt o contrareacție civică la cei care doreau ca furtul să nu mai fie pedepsit, la gruparea Dragnea și gașca lui care tocmai furaseră o insulă, Belina, precum și banii de la gura copiilor asistați din Teleorman. Sper că nu ați uitat asta!

Prin urmare, PSD și ALDE doreau în fapt mutarea liniei roșii de netrecut, a delimitării dintre bună credință și rea credință, dintre moral și imoral, dintre legal și ilegal, în fapt granița care menține o societate sănătoasă moral și în respectul legii.

Imaginați-vă că Moise, cel care, după ce a vorbit cu Dumnezeu și a primit cele 10 porunci pe care le-a adus oamenilor, adică acele reguli pe care cei ce le respectau, rămâneau în bună credință, ar fi fost dat jos de la putere de o haită de infractori. De o grupare de infractori care ar fi început să taie de pe listă lui Moise: furtul, crimă, chipul cioplit (care e ok în partid) și … altele. Iar acestei grupări i s-ar fi opus niște buni creștini care să spună STOP, cu asta nu suntem de acord!

A fost mișcarea #rezist o mișcare politică?

Nu. Deși a fost confiscată politic (avem acum Partidul Rezist, ori partide care se revendică că provin din această mișcare), #rezist a fost de fapt o mișcare civică. De fapt, în cei 30 de ani de după revoluție, niciun partid nu a putut activa 600.000 de protestatari în stradă, cât a activat această mișcare. Iar cel mai bună dovadă este chiar PSD, cel mai mare partid politic din România, așa cum se autodeclara, și care a făcut niște manifestații la comanda lui Dragnea, aducând oamenii cu autocarul, neputând mobiliza decât câteva mii de participanți.

Iar #rezist nu a avut în spate nicio doctrină politică, precum liberalismul sau conservatorismul, așa cum ușor se poate demonstra. Spontaneitatea mișcării vine exact din încercarea politicului de a muta linii roșii dintre bună credință și rea credință și de a instaura cu forța o ROMÂNIE PENALĂ, ceea ce a produs rezistența societății. De aici și denumirea de #rezist.

Legarea mișcării #rezist de bani și banul ca nonvaloare

Trebuie precizat că banul nu este o valoare. El este un mijloc, o pârghie sau o scară pe care urci sau cobori, dacă ne luăm după ce spunea Petre Țuțea.

Regimul penal Liviu Dragnea a dorit să amestece faptele imorale, precum furtul, relaționându-l cu banii, punând un prag în bani pentru furt (dacă furai până în 200.000 de lei, spunea ministrul justiției PSD de atunci, Florin Iordache, nu mai erai considerat hoț) sau dacă furai, erai prins și dădeai banii înapoi, trebuia musai să fii considerat om cinstit – pentru că banii erau puși la loc.

Și fapta? Ea urma să fie ștearsă cu buretele, că așa voia PSD. Ori mișcarea #rezist s-a împotrivit exact acestor prevederi dorite de partidul aflat atunci la putere, pentru că hoțul, conform principiilor morale universal-acceptate, este și va rămâne hoț, indiferent de cât a furat.

Și aici a început și manipularea PSD care continuă și astăzi. Pentru că ce poate justifica acțiunea civică spontană în ochii celor care nu se scolă din pat decât pentru o anumită sumă decât banul? Au încercat să murdărească acțiunea civică prin asocierea cu banii: „protestatarii au primit 50 de lei de la Soros”, urlau televiziunile coprofage. „Au dat și câte 20 de lei pentru fiecare câine„, tipau și alții. Fapte ce nu au fost dovedite nici astăzi, însă au fost dovedite plățile pe care PSD Firea le făcea către protestatarii de la Cotroceni, aduși cu forța de pe la companiile primăriei capitalei. Adică adevărul era exact pe dos: alții erau scoși în stradă, la comanda politică să protesteze, în timp ce mișcarea #rezist nu putea fi legată de nicio plată făcută de „fortela ocultă”.

Cam atât despre #rezist și ura unora față de această mișcare civică pe care PSD, televiziunile coprofage, hoții ajunși la putere și o anumită coaliție de rea credință au dorit să o asocieze cu marotele lor (Soros, USR, securitatea, statul paralel, etc.) pentru ca oamenii să nu vadă adevărul:

acela că o parte a societății s-a opus încercării impunerii imoralității ca normă de drept în România, ca să se legifereze că este normal să furi, să minți și să trădezi țara dacă este acceptat prin legea lor sau de către idioții utili care refuză să gândească.

Foto: RFI.ro


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

3 comentarii

Calin 22 noiembrie 2021 - 17:16

Pai de ce ti-ai dus copiii la protest? Ce te asteptai? sa ti se intinda covor rosu in fata guvernului? Din prima faza iti dai seama ce articol e asta

Raspunde
Andrei Vacaru 23 noiembrie 2021 - 13:48

S-au dus singuri, ca sunt mari si au constiinta. Si eu mi-am dat seama, din „prima faza” ce fel de om esti, daca scrii astfel de comentarii: un nimic. Dovada ca doar nimicii sunt de acord cu gazarea si maltratarea celor ce nu sunt de acord cu PSD.

Raspunde
Petrisor Stroe 11 ianuarie 2023 - 0:44

Dumnezeu sa te binecuvanteze Andrei! Da, oamenii au iesit in strada manati de Duhul Sfant.

Raspunde

Dă-i un răspuns lui Petrisor Stroe Renunta la raspuns

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate