Drumul national 73 A – drumul dezvoltarii muscelene

Scris de Oana Diaconescu
586 vizualizari

Inceputul

Acum ceva timp, incercand sa gasesc solutii pentru dezvoltarea economica a comunei Stalpeni, am propus un proiect ce presupunea un drum de legatura, plecand de la Coasta Postii, la iesirea din Titesti inspre Stalpeni si care ajungea in drumul Stalpeni – Balilesti prin partea de est a Raului Targului. Proiectul era unul local si, pe langa acel drum de legatura, propuneam si doua variante de parcuri logistice, unul pe actualul amplasament al fostei fabrici pe unde se poate ajunge de pe acel drum propus in dreptul blocurilor vechi, ori peste rau, a doua varianta, la sud-vest de zona satului Stalpeni, legat de drumul propus.

Evident ca un drum presupune investitii si documentatie ale caror costuri depasesc mai mult ca sigur bugetul local. De aceea am decis ca sa ramana momentan la stadiul de proiect si, desi l-am postat pe acest site in ideea ca il poate vedea cineva si ideea sa fie preluata la nivel judetean, am renuntat momentan la el pana la o data viitoare.

Drumul Comunal 11 Stalpeni – Mihaesti – Schitu Golesti

In urma cu cativa ani locuitorii din Stalpeni, in speta cei din zona Stadion – Opresti primeau o veste minunata. In sfarsit, dupa lungi asteptari drumul de la stadion si pana la capatul Oprestiului a fost asfaltat. Urma sa se termine cu praful, cu baltile, cu noroiul, cu bolovanii care chinuiau pantofii pietonilor sau care deformau rotile bicicletelor localnicilor. Nu neaparat pentru ca erau amatorii acestui sport, dar foloseau (si inca folosesc) acest mijloc de transprt rapid si economic.

Cum spuneam, vestea asfaltarii a fost o reala sarbatoare. Nu vreau sa intru in amanunte (costuri, durata in timp, cine a fost primar atunci, firma executanta, etc), treaba s-a facut! Este insa doar o parte a Drumului Comunal 11 Stalpeni-Mihaesti-Schitu Golesti. De atunci, e folosit zilnic, frecvent si face parte din viata locuitorilor comunei.

Numai ca timpul nu are rabdare isi pune amprenta asupra oamenilor, lucrurilor, drumurilor. Si este in legea firii sa tinem pasul cu el.  Toate trebuie intretinute si DC 11 ar trebui si de el sa aiba grija autoritatile locale. Pentru ca incepe sa se degradeze inspre Opresti , chiar foarte tare.

Cineva imi spune ca pe acolo trec masini de mare tonaj, cu lemne, si ca se simte greutatea lor, afectand drumul. Nu sunt specialist, dar poate omul are dreptate. Chiar si pancarta de la incepututul strazii, ca si cea de la final, s-a degradat. Vorbesc de portiunea de aproximativ 4 km (mai exact 3,5 km masurati la bordul masinii cu care am parcurs de curand aceasta portiune de drum), de  pe raza comunei Stalpeni.

Asadar, el exista si e bun comun, e al nostru, nimic de zis.

Dar nu ar fi frumos sa trecem la nivelul urmator?

Andrei Vacaru ne prezenta, la un moment dat, intr-un articol un proiect extrem de ambitios, dar nu imposibil. Proiectul, bine gandit si structurat ar include si portiunea din DC 11, din localitatea noastra. Ar viza reconstruirea acestui drum, si contiunarea pana aproape de Campulung. De asemenea, acest proiect include si ideea a patru parcuri industriale in zona. Pare utopie? Pare un vis frumos? Bine spus „pare”, pentru ca poate fi real!!

Imaginati-va cum ar fi sa nu mai stati la bariere, sa nu mai pierdeti timp in trafic, imaginati-va ce sentiment placut ar fi, cand waze – ul v-ar directiona pe ruta cea noua si rapida. Sa va mai spun despre peisaj si despre potentialul turistic?

De ce la noi nu se poate exploatarea curata, a resurselor pe care le avem?

Poate si pentru ca fiecare primarie trage pentru ea si nu exista o viziune strategica care sa includa „The Big Picture”, imaginea de ansamblu a potentialului zonei de la vest de Raul Targului.

Si Mihaesti este preocupat de DC 11

Daca dati o simpla cautare pe Google veti vedea ca si comuna Mihaesti are in plan modernizarea drumului comunal 11, iar pe pagina primariei apare chiar ca prima investitie ce se doreste a se realiza cu efort propriu: „Construire drum asfaltat DC 11 Stalpeni- Mihaesti-Schitu Golesti, lungime 8,5 km, din care s-au asfaltat 4 km.

De ce nu s-ar uni cele trei primarii, respectiv Stalpeni, Mihaesti si Schitu Golesti pentru a propune, pe fonduri europene, un drum alternativ de la iesirea din Titesti (vezi varianta mai jos) si pana la Lazaresti, ca DRUM JUDETEAN?

Prima etapa: Drum judetean ca varianta ocolitoare pana la Schitu Golesti

Intre Campulung si Pitesti, de fapt intre Campulung si Titesti, DN 73 are 4 treceri la nivel peste calea ferata, cu bariera. La acestea adaugam drumurile secundare din DN 73, cum este drumul de la Stalpeni spre Balilesti, ori de la Mihaesti spre Filipesti sau de la Schitu Golesti spre Domnesti, unde vom gasi si aici aceleasi treceri de cale ferata care incetinesc traficul prin asteptarea trenurilor care urca sau coboara cu marfa si calatori, cele mai multe la ore de varf ale traficului.

Mai mult, daca va uitati la investitiile private care deservesc uzina Dacia Renault de la Mioveni (dezvoltare pe orizontala), ele se opresc la Titesti unde gasim ultimele hale de productie. De ce n-ar putea aceasta industrie sa exploateze noi oportunitati prin parcuri logistice in comunele si satele de la nord de Titesti? Pentru ca nu cred ca numai distanta este factorul care impiedica aceasta dezvoltare necesara multor administratii locale si comunitati din zona, ci si timpul necesar transportului de materie prima si produse finite la si de la producatori.

Situatia actuala, fara aceasta dezvoltare de infrastructura, este o situatie din care UAT-urile Stalpeni, Mihaesti, Schitu Golesti … au numai de pierdut prin vitregirea de investitii care sa aduca locuri de munca in zona si banii necesari la bugetele locale.

Apoi, de ce nu? DN 73 A

Am aratat ca este nevoie de o infrastructura alternativa rapida si sustenabila care sa elimine blocajele de trafic si sa reduca timpul de parcurgere al traseului Pitesti (sau Mioveni) – Schitu Golesti (cu unirea pe DJ732 pana la Campulung) cu un procent de timp semnificativ pe zi.

Aceasta varianta nu doar ca este posibila, ca este realizabila, ca poate fi finantata cu bani europeni si ca poate exista intr-un timp rezonabil de timp (o puteti vizualiza in partea de sus), dar are un potential imens pentru ca trece pe langa gari, are multime de puncte de conectare la DN73, deserveste o multime de localitati care se pot dezvolta ulterior, iar terenurile relativ ieftine din proximitatea acestui drum fac posibiel existenta unor parcuri logistice (industriale) la preturi foarte mici.

L-am denumit DRUMUL NOU AL DEZVOLTARII MUSCELENE.

Articol scris de Oana Diaconescu si Andrei Vacaru
Foto si video: Oana Diaconescu


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate