INIȚIATIVĂ CIVICĂ | Dezbatem sau nu bursele pentru elevi?

Scris de Daniel Dobrisan
136 vizualizari

Mâine are loc ședința Consiliului Local Stâlpeni. Convocatorul îl puteți citi aici în articolul Gazetei de Stâlpeni. Din păcate și nu mă miră acest lucru, n-am primit niciun răspuns din partea primăriei cu privire la solicitarea mea de a suplimenta ordinea de zi a ședinței cu proiectul burselor de performanță.

Am trimis aceeași solicitare concomitent și către Prefectura Județului Argeș, iar luni la primele ore ale zilei am primit deja un răspuns în care mi-au adus la cunoștință faptul că au primit solicitarea mea, împreună cu numărul de înregistrare al petiției depuse.

Cu siguranță din partea „alor noștri” nu voi primi niciun răspuns, dar vreau, într-o primă fază, să scot în evidență modul de lucru, „deschiderea” cu privire la comunicarea cu cetățenii sau cu organizațiile non-profit și diferența dintre prefectura județului Argeș și Primăria comunei Stâlpeni.

Acum sigur veți spune „stai domne” puțin că totuși una e prefectura și alta e primăria. Un alt nivel…, da. Poate că e un altul însă nu cred că e atât de greu să răspunzi la un mesaj, căci despre asta vorbim: indiferent că lucrezi la o primărie sau în guvern, poți răspunde la fel de bine unor mesaje venite din partea cetățenilor. Dar pentru asta trebuie să fii deschis la o comunicare între instituție și cetățeni.

Una peste alta, rămâne de văzut dacă mâine aleșii locali vor avea sau nu timp să discute și despre educația din comuna Stâlpeni, așa cum le-am cerut acum câteva zile. Au poiectul de hotărâre și pot, dacă vor, să suplimenteze ordinea de zi.

În cazul în care vor refuza să dezbată și să voteze proiectul, anunț public că voi cere atât Consiliului Local Stâlpeni, cât și Instituției Prefectului Județului Argeș, convocarea unei ședințe de urgență pentru a se dezbate și a se vota acest proiect!


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News


Alte recomandari

Scrie un comentariu

* Prin trimiterea comentariilor esti de acord cu politica de confidentialitate privind prelucrarea datelor personale.

Site-ul utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care prelucram online datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Accept Citeste Politica de confidentialitate