În ultimul articol pe care l-am scris, vă anunțam că s-a înființat Asociația „Stâlpeni, comuna noastră!”. Nimic special pentru cei mai mulți, însă pentru mine a devenit la un moment dat un stres ce părea fără de sfârșit.
Nici nu vă imaginați cât de stresant poate fi să stai zi de zi să completezi acte, să cauți legi, să stabilești întâlniri cu avocatul, să stabilești întâlniri cu membrii fondatori pentru a discuta și semna actele și toate astea timp de aproximativ 2-3 luni.
BAZELE ÎNFIINȚĂRII ASOCIAȚIEI
M-am hotărât să pornesc proiectul asociației și mi-am dorit să fac asta cu oamenii buni în care am încredere. Așadar, am pornit la drum 7 persoane. Toți au fost de acord, ne-am întâlnit cu toții la prima ședință de constituire, am ales conducerea și am pus bazele asociației.
Am luat apoi legătura cu domnul avocat M.F., avocat sugerat și plătit din donația unui domn din comună, motiv pentru care îi mulțumesc mult și pe această cale.
PRIMA ÎNTÂRZIERE – COVID 19
Revenind, domnul avocat mi-a spus că mă va ajuta cu tot ce e nevoie, dar trebuie să mai aștept 2 săptămâni pentru că se află în izolare …, fiind infectat cu SARS-COV-2.
Așadar a trebuit să aștept 2 săptămâni, timp în care am început să demarez, de unul singur, procedurile, să completez o cerere și am plătit o taxă pentru a rezerva denumirea la Ministerul Justiției. După ce am primit un model de statut și de act constitutiv, l-am adaptat la asociația noastră și am căutat în continuare în lege restul actelor necesare înființării.
A DOUA ÎNTÂRZIERE – DISCUȚII
S-au născut discuții contradictorii între anumiți membri ai asociației, discuții pe care am încercat să le mediez, dar pe care, din păcate, nu am reușit. Iar în urma acestor discuții, rezultatul a fost că 2 membri au ales să se retragă din asociație.
În aceste condiții, am fost nevoit să refac statutul și actul constitutiv la care lucrasem și să întrunesc din nou ședința de constituire, pentru a alege o nouă conducere și pentru a semna, cei rămași, actele înființării.
Între timp, am primit denumirea de la Ministerul Justiției. Domnul avocat a ieșit din carantină și urma să mă întâlnesc cu dumnealui pentru a-i da actele pentru atestare.
Două zile mai târziu, am primit dosarul cu data certă de la domnul avocat, cu mențiunea că trebuie să modific din nou statutul din cauza a 2 cuvinte. Și că mai trebuie să adaug câteva acte la dosar.
A TREIA ÎNTÂRZIERE – 2 CUVINTE ȘI REGISTRATURA
Acum, ca să înțelegeți, pentru acele 2 cuvinte a trebuit să scot statutul din nou la xerox, să-l îndosariez și să trec, încă o dată, pe la fiecare membru fondator să îl semneze.
În acest moment, dosarul era gata cu toate actele și toate modificările care mai trebuiau făcute, așa că m-am prezentat la registratură, la Judecătoria Câmpulung și am depus dosarul.
Doamna de la Registratură m-a primit cu cel mai mare dispreț și aroganță. Probabil vârsta. Deși nu o cunosc și nu îi făcusem absolut nimic.
Mi-a transmis, printre altele, că îmi lipsesc câteva acte și că pentru mai multe detalii mă va suna o altă doamnă, tot în ziua respectivă, să-mi explice despre ce este vorba.
A PATRA ÎNTÂRZIERE – NU E BUN NUMELE
Am primit ceva mai târziu un apel de la doamna respectivă și, printre alte nereguli găsite de dumneai în acte, îmi spune că numele ales nu este bun pentru că acesta nu conține cuvântul „asociație” și m-a întrebat dacă vreau să renunț la dosar și să depun unul nou după modificările făcute.
Am luat legătura cu avocatul pentru că, în primul rând, mi s-a părut ciudat faptul că sunt obligat să introduc cuvântul „asociație” în nume, deși se înțelege din statut că e vorba de o asociație. Iar în al doilea rând, eram sceptic în privința faptului că Ministerul Justiției mi-ar fi eliberat un nume care nu era în regulă.
ULTIMA ÎNTÂRZIERE – LEGE MODIFICATĂ, DAR NU SE ȘTIA ȘI LA CÂMPULUNG
Așadar, nu am renunțat la dosar și am primit un nou termen, pentru o lună mai târziu. Am trimis un email către Ministerul Justiției în care le-am explicat problema, iar în maxim 2 zile m-au sunat și mi-au spus să îi pun în vedere doamnei judecător că legea s-a modificat în anul 2020 și că nu mai este nevoie ca numele să conțină cuvântul „asociație”.
Am refăcut din nou o parte din acte, am mers cu ele la fiecare membru fondator să le semneze a 3-a sau a 4-a oară, nu mai știu, și le mulțumesc pentru răbdare, iar împreună cu un e-mail de la Ministerul Justiției pentru problema numelui, am depus din nou actele în completare la dosar.
FINALUL
A venit, în fine, a venit și ultimul termen și am primit răspunsul că cererea a fost admisă, că asociația a primit personalitate juridică și că, în sfârșit, am terminat cu cercul vicios al dosarului de înființare al asociației.
CONCLUZIE
A fost un proces care ar fi trebuit să dureze maxim 2 săptămâni, dar a ajuns să dureze aproximativ 2 luni din cauza mai multor factori ce nu au depins întotdeauna de mine. Una peste alta, tind să cred că am redactat și modificat la acte cu ocazia asta, încât am învățat mai multe decât mă poate învăța orice facultate.
Și încă ceva: cred că toate astea au reprezentat, cel puțin pentru mine, un test al răbdării, test pe care zic eu, dar și colegii mei, că l-am trecut împreună.
Foto: freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News