Conform datelor statistice furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, în comuna Stâlpeni existau la data de 25 martie 2024 3.988 de cetățeni cu drept de vot, dintre care 1.935 sunt bărbați și 2.053 sunt femei. Acesta este cu 148 mai mic decât numărul de alegători înregistrat în 2020, ceea ce indică un declin al populației în acest segment de peste 18 ani, în medie cu 37 de alegători pe an sau 3 pe lună. Persoane care fie au decedat, fie au părăsit localitatea Stâlpeni.
Conform Ordinului prefectului nr. 207/2024, numărul total de cetățeni în funcție de care se stabilește componența consiliului local era la 31 decembrie 2023 la Stâlpeni de 4702 persoane. Acest număr nu va afecta compoziția Consiliului local Stâlpeni în mandatul 2024 – 2028, care va fi format tot din 13 membri, aleși în funcție de rezultatele votului, în ordine descrescătoare, conform listelor electorale depuse de partide sau de independenți.
De asemenea, salariul noului primar va fi același cu cel actual, deoarece coeficientul va rămâne nemodificat, de 4,5 pentru primar și 3,5 pentru viceprimar, coeficient ce se înmulțește cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, conform Legii 153/2017.
Având în vedere alegerile într-un singur tur pentru primari și consilieri locali, precum și pentru președinții de consilii județene și consilieri județeni, numărul total de alegători înscriși pe liste influențează strategiile de campanie pentru câștigarea alegerilor. De exemplu în Stâlpeni, presupunând existența unei prezențe de 100% la urne, candidatul care obține un număr de 50% + 1 vot, respectiv 1.995 de voturi, poate fi considerat câștigător.
Totuși, prezența la vot în Stâlpeni nu a fost niciodată atât de mare. Conform datelor disponibile pe site-ul stalpeni.ro, în 2016 au fost înscriși pe liste electorale 4.243 de votanți, dintre care s-au prezentat la urne 2.782, reprezentând 65,57%. În 2020, din cei 4.136 de votanți înscriși pe liste, au votat 2.518, reprezentând un procent de 60,88%.
Dacă presupunem că prezența la vot va fi mai mare decât în 2020, la 70% câștigătorul pentru funcția de primar va fi declarat cel care obține cel mai mare număr de voturi, dar pentru a fi sigur și a câștiga cu 50% + 1, îi sunt necesare 1.396 de voturi, iar la o prezență de 80%, îi sunt necesare 1.596 de voturi. Aceste cifre arată că, la o prezență mică este suficient un număr mai mic de voturi pentru câștigarea alegerilor, în timp ce la o prezență mare, efortul de a câștiga alegerile va trebui să fie mai mare.
Într-o retrospectivă a ultimelor două alegeri, candidatul Gabi Șerbănoiu (PSD) a obținut în 2016 1.432 de voturi, iar în 2020 1.252 de voturi, fiind declarat câștigător. Acesta candidează și în acest an, pentru un al treilea mandat, tot din partea PSD. Iar contracandidați din partea partidelor, conform informațiilor de până acum, îi sunt Constantin Cuțic din partea PNL, Liviu Ion Modreanu din partea AUR și Florin Enache din partea Forța Dreptei.
Închei prin a atrage atenția partidelor care depun zilele acestea listele finale cu propunerile de consilieri locali, că este de la sine înțeles că atunci când cer votul unui număr de 2.053 de femei, atâtea câte se află înscrise pe liste la Stâlpeni, nu este normal să nu existe nicio reprezentantă a sexului frumos pe aceste liste. Nu există un prag minim impus de lege, dar sigur votantele vor taxa ca atare inexistența reprezentării de gen în consiliul local.
Foto: Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News