SCURT ISTORIC
După anunțarea rezultatului de către comisia de selecție, candidatul admis fiind Fica Adrian, administrația și consiliul local Stâlpeni au fost puse instantaneu pe jar. Cel ieșit pe ultimul loc, fostul administrator provizoriu Radu Ion Cristinel, a contestat imediat, dar nu rezultatul, ci pe domnul Fica Adrian ca persoană. Adică exact pe cel pe care primarul și acoliții din jurul său l-au împins la începutul acestui an spre a-și da demisia și pe care este evident că nu îl mai doreau administrator la firma de apă.
Comisia stabilită prin hotărârea autorității tutelare a SC APA SERV TOP STÂLPENI SRL pentru care s-a făcut procedura de selecție a administratorului, a răspuns contestației, prin faptul că cele scrise de Radu Ion Cristinel nu sunt de competența sa pentru soluționare. În aceeași zi, nemulțumit de răspunsul comisiei, primarul l-a invitat pe cel căruia i se termina mandatul de interimar, să mai conteste încă o dată, în fața consiliului local și în fața camerei prin care era transmisă în direct ședința de consiliu. Acțiune ilegală, evident, dar ce mai este legal la Stâlpeni?
CIRC ȘI PRESIUNE PE SOCIETATEA DE APĂ
Concluzia primarului a fost aceea că, nefiind o comisie de contestație, deși legea nu prevede așa ceva, să se anuleze tot, inclusiv declararea ca admis a lui Fica Adrian și refacerea procedurii. Deși cea desfășurată până atunci nu avea vicii majore, cu excepția poate a neincluderii în comisie a unor experți desemnați de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Anularea năștea două probleme din două motive. În primul rând deoarece mandatul fostului administrator a încetat la 31 august 2023 și firma de apă și canal din Stâlpeni a rămas de cinci zile fără administrator. Iar în al doilea, nu se putea prelungi mandatul de interimar al acestuia, deoarece deja era în funcție de peste 6 luni, iar legea spune că maximum este de 5 luni și numai în cazuri excepționale, cu notificarea AMEPIP, este de 7 luni.
MANDATUL, MANDATUL, … CÂT SĂ FIE MANDATUL
Astfel că duminică, probabil sesizând că autoritatea tutelară a firmei de apă este impasibilă, dirijată de un primar care vrea să aibă controlul total, câțiva consilieri locali au dorit inițierea convocării de urgență a unei ședințe de consiliu pentru luni, transmițând spre analiză și documentele necesare: proiectul de HCL și referatul de aprobare. Acest demers s-a lovit de lipsa de reacție a liderului PNL, care nu a răspuns inițiativei, procedând identic cu cei din grupul PSD. Astfel încât, din 13 consilieri, nu s-au găsit 4 care să convoace ședința.
Văzut pus sub presiune, primarul a intervenit și a anunțat că luni se va consulta cu „specialiștii” din jurul său, aceiași care au determinat producerea situației de la societatea de apă și canal și va lua măsurile „legale” necesare. Pe care ieri le-a luat, dar tot cu rea credință, în spiritul aceleiași aversiuni față de Fica Adrian: i-a redus mandatul pentru care va fi numit astăzi.
Afirm acest lucru deoarece ieri au fost transmise către consilierii locali două proiecte de HCL pentru ședința convocată astăzi: unul de dimineață, fără a se specifica durata mandatului administratorului și cu un salariu brut lunar de 3.600 de lei, iar un al doilea proiect, transmis mai târziu, în care era stabilit un mandat de aproximativ un an și trei luni, până la 2 decembrie 2024 și fără a se specifica salariul net.
Acest fapt este foarte grav, arătând în continuare că deși legea obligă aleșii locali să-și exercite mandatul cu bună credință, aceștia nu o pot face la Stâlpeni, din considerente care, sincer, mă uimesc și îmi depășesc puterea de înțelegere, în spatele lor stând o evidentă frustrare și o luptă a la Pirus, pentru interese mărunte.
STRÂMBA JUDECATĂ
Stabilirea de către inițiatorul proiectului de lege, primarul Șerbănoiu, a duratei mandatului este o imixtiune clară în dreptul exclusiv al consiliului local de a decide asupra acestui lucru. Mai pe înțelesul tuturor spus, primarul a decis în locul consiliului local, iar așa ceva este ilegal. Durata mandatului se stabilește în exclusivitate de autoritatea tutelară care este unicul asociat al SC APA SERV TOP STÂLPENI SRL, adică CL Stâlpeni.
Durata mandatului noului administrator este limitată de lege la maximum 4 ani, cu evaluarea anuală a performanțelor sale, conform unor criterii specificate în contractul de mandat și în anexa la acesta (conform art. 28 (8) din Legea 187/2023). Prin urmare consiliul local poate decide astăzi orice perioadă, situată între o zi și 4 ani. Normal ar fi de 4 ani.
„Specialiștii” din primărie au găsit însă o chichiță, art. 8 (1) și art. 29 (14) din aceeași lege, care spun că „mandatul administratorilor numiți ca urmare a încetării, sub orice formă, a mandatului administratorilor inițiali, coincide cu durata rămasă din mandatul administratorului care a fost înlocuit.” Admit că se poate aplica și această situație. Numai că administratorul pe care îl înlocuiește Fica Adrian este Radu Ion Cristinel, care a avut un mandat de 4 luni, prelungit cu încă două luni. În acest caz, despre ce rest de mandat discutăm? Despre niciunul.
UNDE LEGEA NU DISTINGE, NICI NOI NU DISTINGEM
Mai presupun și că „specialiștii” s-au gândit că cel pe care îl înlocuiește Fica Adrian este … Fica Adrian. Acesta a avut la numirea din 25.11.2021 prin HCL 86/2021, un mandat de 3 ani. La demisia sa stabilită prin HCL18/2023, Fica Adrian executase doar 432 de zile din mandatul de 1.095 de zile stabilite la numire de consiliul local Stâlpeni, autoritatea tutelară a firmei de apă. Rezultă că mai avea de executat 663 de zile, în niciun caz 454 de zile așa cum a decis primarul în proiectul care se va dezbate astăzi, cu 209 zile (aproape 7 luni) mai puțin.
Să zicem și că primarul și „specialiștii” săi au adăugat la mandat și perioada interimarului Radu Ion Cristinel. Posibil, doar că aceasta a fost de doar 189 de zile și tot mai rămân 20 de zile neacoperite din mandatul de trei ani al lui Fica Adrian. Tot nu ies socotelile acestora, mandatul stabilit prin proiect fiind mai mic decât cel stabilit în 2021 prin hotărâre de consiliu local.
Iar dacă aceștia îl adaugă în ecuația mandatelor pe fostul administrator interimar, atunci ne întoarcem la faptul că legea se referă la restul mandatului celui pe care Fica Adrian îl înlocuiește. Și care rest este zero. Deoarece „unde legea nu distinge, nici noi nu distingem” („ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”) – principiu de drept -, în lege nespecificându-se că nu se aplică în cazul administratorilor interimari. Și dacă nu se specifică, atunci ea se referă la ultimul mandat de administrator, al lui Radu Ion Cristinel.
Oricum am analiza soluția, este cert că după ce s-au văzut cu un candidat declarat admis de o comisie de selecție stabilită legal de autoritatea tutelară a societății, vor prin orice mijloc să scape cât mai repede de acesta, inclusiv reducându-i mandatul. De fapt îl ajută. Deoarece legea spune că nu are voie decât la 2 mandate, iar dacă îl va continua pe primul, executând de azi doar un rest din el, mai are dreptul la încă unul, evident. Și va putea candida la un al doilea.
DAR DACĂ VOR UNII DIN PRIMĂRIE SĂ FIE ADMINISTRATORI DUPĂ ALEGERI?
Mai există o explicație: dacă cumva dintre acoliții primarului, care pun strâmbe astăzi, vizează funcția de administrator la firma de apă? Că sigur cineva dintre ei se așteaptă ca, după alegerile de la anul, să nu mai fie administrator public sau viceprimar. Și poate nu întâmplător perioada de mandat trecută în proiectul de HCL se termină în 2 decembrie 2024, atunci când se știu rezultatele alegerilor.
Imediat s-ar declanșa procedurile pentru selecția unui nou candidat, unde ar putea candida cei ce vor dori această funcție, una care nu este chiar așa prost remunerată și la care s-ar mai putea adăuga între timp și câte ceva în plus. Că îmi aduc aminte cum dorea doamna viceprimar Machedon Nicoleta la finalul unei ședințe de consiliu să mărească ad-hoc salariile cu 10%. Dacă o vor mai face, evident, că acum este Fica Adrian administrator, nu fiul colegului din primărie.
DE CE NU VIN OAMENII COMPETENȚI LA STÂLPENI
Una peste alta, în stilul incredibil cu care ne-a obișnuit primarul Șerbănoiu, este clar că la Stâlpeni, dacă participi la un concurs – interviu, te pregătești, te lupți cu alți candidați și câștigi pentru că ai cunoștințele și experiența necesară, ești numit pentru un an și trei luni. Iar atunci când te selectează primarul, fără selecții, probe de interviu și fără stres, primești 3 ani.
Asta dacă ne întrebăm de ce nu vin oamenii buni și competenți la Stâlpeni, care să ajute comuna. Pentru că nu au loc sau sunt batjocoriți de autorități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News