Azi vă ofer un exemplu de „AȘA DA!”. Un exemplu care vine foarte aproape de comuna noastră, din Schitu Golești.
Pe domnul primar Vasile Tudorel Miriță l-am mai felicitat în trecut și o fac din nou pentru proiectele dumnealui și pentru comunicarea pe care o oferă. Iar astăzi vă prezint felul în care se muncește și modul în care se comunică și se prezintă munca pe care o primărie din apropierea comunei Stâlpeni o desfășoară.
Precizez faptul că pe tot parcursul desfășurării lucrărilor, cetățenii au fost informați cu privire la stadiul de execuție al lucrărilor. Mai jos avem prima postare din data de 2 august a domnului Miriță în care acesta anunță recepția lucrărilor de la Sala de Sport a școlii din Lăzărești:
„Azi, 2 august 2023, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor la Sala de sport de la Școala Gimnazială Lăzărești, în suprafață construită de 318 mp, cu o valoare de execuție de 1,15 milioane lei, fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Săptămâna viitoare vom achiziționa și monta dotările (coșuri de baschet, fileu de volei, șpaliere, mobilier pentru vestiare, etc.). Se va executa gardul care desparte terenul de sport de sala de sport și apoi „școala poate să înceapă!””
La câteva zile, așa cum a precizat domnul primar în postarea anterioară, revine și anunță finalizarea lucrărilor la sala de sport:
„Și Sala de sport din satul Schitu Golești, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării prin CNI, este gata, constructorul făcând eforturi pentru a o finaliza la termen, motiv pentru care îi adresăm mulțumirile noastre. Comunicarea pentru efectuarea recepției la terminarea lucrărilor s-a făcut, urmând ca în maxim 10 zile să se efectueze recepția lucrării de investiție. Copiii din Schitu Golești vor începe școala, beneficiind și de noua clădire.”
Totodată, după încheierea acestui proiect, în comuna Schitu Golești se anunță, tot de către același primar, începerea a încă unui nou proiect:
„Mai avem o veste bună pentru elevii din Schitu Golești. Săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare, prin PNRR, pentru achiziționarea mobilierului școlar și a echipamentelor digitale, în valoare de 776.758 lei. Sperăm ca, până la sfârșitul anului calendaristic 2023, să realizăm achiziția astfel încât toate sălile de curs să beneficieze de mobilier școlar nou și echipamente digitale.”
Am prezentat un exemplu despre cum ar trebui să se muncească, despre cum începem proiectele, cum le ducem la bun sfârșit, iar apoi cum începem altele. Și bineînțeles, despre cum să comunicăm și cum se poate face publică, într-un mod transparent, toată munca dintr-o primărie.
La final, afirm că sunt de acord că lucrurile trebuie să stea exact așa cum le-am văzut în acest articol și la Stâlpeni. Punând, bineînțeles întrebarea, dacă Primăria Schitu Golești poate, oare nu ar putea și Primăria condusă de Gabi Șerbănoiu să facă lucrurile la fel de bine? Sau trebuie condusă de niște oameni buni, competenți și bine intenționați?
Foto: facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Gazeta de Stalpeni și pe Google News